luni, 9 aprilie 2012

Câștigătorii concursului „Ce tot jucăm de 1 an?”

Seara bună! Bună pentru mai mulți oameni decât v-ați imagina. Noi însă am fost în fibrilații până la această oră. De ce? Scriitorii de reviewuri din România care citesc Ce Jucăm? au ajuns să aibă o calitate excepțională, domnule! Ne-a fost mult mai greu să departajăm munca celor 11 oameni care ne-au trimis reviewuri pentru concursul „Ce tot jucăm de 1 an?” decât ne-am fi așteptat noi acum câteva săptămâni când am pornit concursul. Și asta ne bucură foarte tare.



Totuși, un rezultat trebuia să anunțăm, pentru că sunt convins că au fost câțiva care au stat cu sufletul la gură. Așa că un juriu format din Mihai de la Taraba de Jocuri, partenerul nostru, pe de o parte, și eu și Diana, pe de altă parte, am notat și am apreciat cele mai reușite 3 reviewuri din cele 12 din concurs. Am apreciat atât stilul și ușurința scrierii, dar am pus un mare preț pe impresiile personale care fac din review review, nu doar o repovestire a regulamentului.

Acestea fiind spuse, iată podiumul nostru:

Locul 1 - Cyclades, de Sergiu Dima
Mulțumim, Sergiu, pentru o recenzie completă și foarte frumos scrisă care ilustrează excelent jocul Cyclades prin îmbinarea descrierii elementelor jocului cu impresiile personale.

Locul 2 - Twilight Struggle, de Octavian Caimacan
O abordare analitică a unuia dintre cele mai bune jocuri din toate timpurile, Twilight Struggle, un review bine documentat axat pe opiniile lui Octavian.

Locul 3 - Cutthroat Caverns, de Paul Vîlcu
Ambele video-reviewuri realizate de Paul reprezintă o abordare curajoasă și muncită pentru acest gen articole, reviewul pentru Cutthroat Caverns meritând toate laudele.

Pentru că decizia noastră a fost foarte grea, eu și Diana ne-am hotărât să mai punem la bătaie un joc din colecția personală, pentru un review simpatic care ne-a mers la suflet, deoarece ne-a amuzat și ne-a informat deopotrivă.

Mențiunea „Ce Jucăm?” - Jenga - Turnul instabil, de Oana Florentina Ezer
Oana, îți oferim jocul Găinușa buclucașă, o variantă foarte haioasă și tematică de a înfrumuseța cu board games sărbătorile de Paște.

Ne întoarcem la toți participanții noștri cu un gând: sunteți extraordinari! Munca pe care ați depus-o pentru acest concurs ne-a creat frustrarea că nu vă putem premia pe toți, dar sperăm ca viața site-ului pe care vă aflați acum să fie suficient de lungă pentru a avea această ocazie.

Vă mulțumim!


PS Sergiu și Octavian, vă rugăm să postați un comentariu cu privire la ce joc dintre cele 3 vă doriți.

3 comentarii:

  1. Salutare si multumim pt laude. Tin sa ii felicit pe toti participantii si in special pe Sergiu pt castigarea concursului si mai apoi pe Paul pentru excelenta munca pe care a depuso, sper sa ai forta de a ne da 1000 de video rev.
    Eu personal prefer jocul mykerinos dar dk si dnul Sergiu are aceeasi doleanta, ma voi multumi cu Chicago Express

    RăspundețiȘtergere
  2. Chicago Express.

    Multumesc frumos,
    Sergiu

    RăspundețiȘtergere
  3. Bravo! Felicitari castigatorilor! Cat despre noi, multumim pt premiu si promitem sa ajungem si noi suficient de avansati in ale board games-urilor incat sa facem review-uri poate chiar mai bune decat Sergiu, Octavian si Paul..:) Diana, Alex, multumesc frumos, sunteti niste draguti!

    RăspundețiȘtergere