miercuri, 31 octombrie 2012

Jocuri pentru copii - Fleeced!

Jocul din acest review ne-a fost oferit spre testare de către Lex Hobby Store.

Așa cum vă spuneam și cu altă ocazie, am ochii foarte atenți la jocuri inteligente pentru copii pentru că o să-i am și eu la un moment dat pe ai mei și întrucât cred că educația celor mici ar trebui să se facă în primul rând prin joacă. Cel mai proaspăt astfel de joc pe care am pus mâna este Fleeced!, un joc pentru copii ceva mai mari, dar care prin tematică și componente se adresează în primul rând piticilor.


Dacă experiența cu Găinușa buclucașă a fost remarcabilă, am deschis cutia acestui nou joc cu așteptarea unui joc simplu și vizual atractiv și cu siguranță am găsit ceva care să-mi încânte ochii imediat (mai multe poze, aici). Fleeced! este un joc despre strângerea unor oi rătăcite construit de același om din spatele desenelor animate stop motion Wallace & Gromit, care te pune în pielea celor mai cunoscute personaje din renumitele desene. Adică poți juca drept Wallace, câinele Gromit ori oaia Sven.

marți, 30 octombrie 2012

Prima impresie: Thurn and Taxis

Când te întâlnești cu un laureat al Spiel des Jahres (Jocul Anului în Germania), e normal să ai o atitudine plină de respect și atenție. Exact așa am ascultat eu explicațiile lui Carmen de la Ceainăria Tabiet cu care am încins zilele trecute o partidă (prima pentru mine) de Thurn and Taxis, care a fost considerat cel mai bun joc din Germania în 2006, un an în care cunoșteam atâtea board games câte degete am la mâna stângă.


Thurn and Taxis, în ciuda numelui puțin cam dubios, nu este un joc despre taxiuri și nici nu am scris greșit nimic. Thurn und Taxis este numele unei familii germane care, în secolul 16, a dezvoltat serviciile poștale din Europa Centrală la un nivel foarte avansat. Despre poștă este vorba și în jocul lui Andreas Seyfarth, de altfel și creatorul mult mai cunoscutului Puerto Rico. Avem aici de a face cu un joc pentru 2-4 jucători (noi l-am jucat în 2) care durează cam o oră.

duminică, 28 octombrie 2012

Ce Jucăm Joi? - 1 noiembrie la Ceainăria Tabiet

După o pauză care pentru noi a părut o veșnicie, ne întoarcem la întâlnirile noastre din Ceainăria Tabiet, locul unde ne simțim cu toții atât de bine. Când? În prima zi a lunii noiembrie, o lună care dacă va fi așa de friguroasă cum se anunță, e sigur să ne țină pe toți lipiți de cănile de ceai sau vin fiert, lângă jocurile noastre preferate.


Vă așteptăm pe toții să ne jucăm împreună tot ce vă trece prin cap. Dacă până acum am abordat câte o tematică pentru întâlnirile noastre, de data asta ne vom lăsa duși de val și vom juca orice ne va pica în mână. Carpe diem, YOLO sau orice vă trece vouă prin cap, board games să fie!

Vă așteptăm cu drag!

Pentru rezervări, vă rugăm să sunați la numărul de telefon 0722.525.963.

Facebook: http://www.facebook.com/events/513002478712011/

miercuri, 24 octombrie 2012

Ce așteptăm? - Top 15 cele mai interesante jocuri de la Essen 2012 (Ultima parte)

Acum că târgul Spiel 2012 s-a încheiat de câteva zile, voi încheia și eu topul meu al celor mai atractive jocuri care s-au lansat la târg (din informațiile care sunt în acest moment disponibile online). Rămâne de văzut în ce măsură globul nostru de cristal va fi arătat realitatea statistică din următorul an, dar un lucru e cert, dragi prieteni: avem și anul ăsta pe ce da banii, la ce să sperăm atunci când se apropie salariul, ziua de naștere sau Moșu'.

Iată, așadar, cele mai promițătoare 5 jocuri de la târg:

5. Clash of Cultures (de Cristian Marcussen și publicat de Z-Man Games)

luni, 22 octombrie 2012

Primele noastre miniaturi pictate

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la zombie-apocalypse, mai-mai că mi se zburlește părul de pe ceafă. Acum nu râdeți, raționalul din mine e (oarecum) convins de implauzibilitatea scenariului, dar na, copilul din mine îl învinge. Așa că nu îmi putea lipsi din colecție cel mai cunoscut joc de societate cu zombi, adică Last Night on Earth: The Zombie Game. Nu este aici locul în care vă povestesc cum merge și cum se simte jocul, dar fiți siguri că va urma și asta.

Miniaturile originale

Ei bine, nu numai că jocul ne-a ajuns în colecție (cu ajutorul prietenilor de la Lex Hobby Store), ci a și intrat într-un proces de înfrumusețare foarte necesar. De ce? Pentru că nu puteam lăsa foarte detaliatele miniaturi ale jocului (în număr de 8 personaje, oameni încă supraviețuitori ai apocalipsei nemorților, și 14 zombi împărțiți în 2 culori, câte 7 de fiecare culoare). Iar asta mai ales că frumoasa mea soție era dornică să încerce să picteze miniaturi, acestea fiind primele pentru ea. Iată-le:

joi, 18 octombrie 2012

Ce așteptăm? - Top 15 cele mai interesante jocuri de la Essen 2012 (Partea a II-a)

M-am întors cu cea de-a doua parte din seria de articole dedicată celor mai interesante jocuri, la prima vedere, dintre cele care se vor lansa la Spiel 2012, cel mai mare târg de board games de pe Bătrânul Continent. Ca să nu mai lungim lucrurile, iată locurile 6-10:

10. Escape: The Curse of the Temple (de Kristian Amundsen Ostby și publicat de Queen Games)

marți, 16 octombrie 2012

Ce așteptăm? - Top 15 cele mai interesante jocuri de la Essen 2012 (Partea I)

Poate vă mai aduceți minte, sau poate nu, dar la fel ca anul trecut, a venit vremea să vă povestesc câte ceva despre jocurile ale căror prezentări, descrieri, regulamente sau păreri (ale userilor mai informați de pe BGG) m-au incitat cel mai tare. Care jocuri? Evident, jocurile de la cel mai mare eveniment de board games din Europa, Spiel (sau Essen, după numele orașului german în care are loc acest târg). Este o întrunire în care toată floarea cea vestită a jocurilor euro este prezentă și în care se poate lua pulsul a ceea ce înseamnă următorul an în materie de board games. Să începem așadar cu primele 5 de la coada topului nostru:

luni, 8 octombrie 2012

Jocuri pentru 2 - Mr. Jack in New York

E oarecum simplu de dedus că board game-urile pe care le putem juca astăzi nu puteau pleca decât de la venerabilele jocuri 1 vs. 1 pe care le-au inventat marile civilizații din istorie pentru a-i învăța pe recruți tactici militare și pentru a le dezvolta gândirea în perspectivă. 


Astăzi, o parte dintre aceste jocuri sunt încă apreciate (ca Șahul sau Go). Altele s-au transformat și au dat naștere de jocuri care simulează războiul în cele mai intime detalii sau la jocuri lipsite de temă, numai bune de predat la cursuri de matematică. Mai este o mică parte a jocurilor pentru 2 jucători care s-a încăpățânat să aplice o tematică alta decât cea a confruntării militare, acestea fiind jocurile de 2 care pe mine mă atrag cel mai tare. Iar unul dintre cele mai bune exemple este jocul pe care vi-l voi prezenta acum.

marți, 2 octombrie 2012

Board games la TV: Lex Hobby Store la Digi24

Carcassonne este prezentat în cadrul emisiunii Timp Liber de la Digi24. Unde? La Lex Hobby Store, în Iași.


Board Game Buzz 2 Octombrie


  • Andrei Novac, designerul Warriors & Traders, despre care v-am spus deja că va lansa 2 noi jocuri la Essen 2012, a scris un foarte interesant jurnal de designer pe BGG (aici). Printre altele, găsiţi şi o poză cu moi, hehe.
  • Am descoperit în ultima vreme că am o reacţie psihologie dubioasă atunci când citesc un titlu foarte lung. Nu ştiu de ce, dar îmi exprimă inteligenţă, dom'le, de parcă dacă a stat designerul să scrie foarte multe cuvinte pe cutie înseamnă că a şi creat un joc excelent. Iar cel mai nou joc din seria de jocuri-cu-titluri-foarte-lungi aș aminti Moongha Invaders: Mad Scientists and Atomic Monsters Attack the Earth, un joc apărut inițial în 2012 care va primi un reprint, la anul. Până atunci, așteptați-vă să îl găsiți pe Kickstarter.
  • Cum se apropie încă o sărbătoare comercială foarte atrăgătoare pentru toată lumea, iată că Days of Wonder se repliază și va lansa în săptămâna premergătoare Halloween-ului pachetul Ticket to Ride: Halloween Freighter, care va înlocui trenurile și stațiile din orice joc TtR. Cu ce? Cu vagoane în formă de dovleci portocalii. Trebuie să ajung neapărat cu dovlecii ăștia la București.
  • În fine, un joc a cărui temă mă atrage imediat este 1969, un joc despre cursa spaţială din timpul Războiului Rece. Nu e un joc pentru 2 jucători, ci pot juca până la 5 (pentru că sunt implicate și Franța, Germania și Canada), e un joc de plasare de lucrători în care fiecare țară va investi în diverse programe (care pot însemna inclusiv misiuni de spionaj și sabotaj) pentru a fi prima care va trimite un om pe Lună. Pare un joc medium-light potrivit pentru o familie care nu vrea să încerce doar tematici uzitate. Cine e interesat, îl va găsi la Essen. (un preview aveți pe Opinionated Gamers, aici).