Inaugurăm astăzi încă o nouă rubrică pe blogul nostru, una în care vom încerca să vă prezentăm cele mai interesante aspecte din viețile minților din spatele jocurilor de care cu toții ne bucurăm, cele ale designerilor de jocuri.
Pentru clarificare, designerii de jocuri sunt acei oameni care, singuri sau cu colegi de ai lor, lucrează pentru a crea tot ceea ce înseamnă mecanismele jocului și integrarea lor într-o temă. Ei iau, de obicei, decizii despre cât de lung, de simplu sau de interactiv este jocul. Pentru mulți sună ca o slujbă ideală, însă este evident că munca de design de jocuri este extrem de dificilă, având în vedere câte jocuri apar pe piață lunar, fiecare designer luptându-se pentru ca creația lui să fie cea originală care va atrage privirile tuturor.