E oarecum simplu de dedus că board game-urile pe care le putem juca astăzi nu puteau pleca decât de la venerabilele jocuri 1 vs. 1 pe care le-au inventat marile civilizații din istorie pentru a-i învăța pe recruți tactici militare și pentru a le dezvolta gândirea în perspectivă.
Astăzi, o parte dintre aceste jocuri sunt încă apreciate (ca Șahul sau Go). Altele s-au transformat și au dat naștere de jocuri care simulează războiul în cele mai intime detalii sau la jocuri lipsite de temă, numai bune de predat la cursuri de matematică. Mai este o mică parte a jocurilor pentru 2 jucători care s-a încăpățânat să aplice o tematică alta decât cea a confruntării militare, acestea fiind jocurile de 2 care pe mine mă atrag cel mai tare. Iar unul dintre cele mai bune exemple este jocul pe care vi-l voi prezenta acum.