Se afișează postările cu eticheta Prima Impresie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Prima Impresie. Afișați toate postările

luni, 25 martie 2013

Prima impresie: Lost Temple

Vă povesteam zilele trecute despre cum am încercat în Ceainăria Tabiet 2 jocuri noi pentru grupul nostru. Primul a fost Timeline, o surpriză împachetată în simplitate și frumusețe, iar cel de-al doilea este Lost Temple, un alt joc de la Bruno Faidutti, creatorul Citadelelor.

Exploratorul american care, în ciuda aparențelor, nu abuzează copii indigeni

Lost Temple este un joc de familie de prin 2011, iar motivul pentru care am pomenit Citadele este că e foarte strâns legat de acest mult mai cunoscut joc al lui Fiadutti. Mai exact, Lost Temple este un soi de Citadele + Piticot, adică un joc cu roluri pentru 2-8 jucători care se luptă să ajungă primii la linia de sosire de pe tabla de joc.

miercuri, 20 martie 2013

Prima impresie: Timeline

Weekendul trecut am dat o raită prin Ceainăria Tabiet. Știți voi, locul ăla unde găsești bere, ceai (de ce am început cu bere?), sandvișuri delicioase și mai ales o groază de jocuri. Și cum nouă nu ne place să trecem pe-acolo fără să mai învățăm câte ceva nou, am bifat 2 experiențe. Prima de care vă voi povesti a fost Timeline, un joc care a devenit foarte repede cunoscut prin multe locuri. De ce? Stați puțin, vă zic imediat.


Timeline e un joc de prin 2012 de Frederic Henry, care a venit după mai multe apariții din seria începută în 2010, cu ceea ce ar părea acum extensii, adică Timeline: Inventions, Timeline: Discoveries sau Timeline: Historical Events. De fapt, e un soi de versiune comprimată a tuturor acestor jocuri de sine stătătoare și compatibile între ele care conține cam de 2 ori mai multe cărți decât fiecare dintre celelalte și are câte puțin din fiecare, adică și invenții și descoperiri și evenimente istorice.

marți, 30 octombrie 2012

Prima impresie: Thurn and Taxis

Când te întâlnești cu un laureat al Spiel des Jahres (Jocul Anului în Germania), e normal să ai o atitudine plină de respect și atenție. Exact așa am ascultat eu explicațiile lui Carmen de la Ceainăria Tabiet cu care am încins zilele trecute o partidă (prima pentru mine) de Thurn and Taxis, care a fost considerat cel mai bun joc din Germania în 2006, un an în care cunoșteam atâtea board games câte degete am la mâna stângă.


Thurn and Taxis, în ciuda numelui puțin cam dubios, nu este un joc despre taxiuri și nici nu am scris greșit nimic. Thurn und Taxis este numele unei familii germane care, în secolul 16, a dezvoltat serviciile poștale din Europa Centrală la un nivel foarte avansat. Despre poștă este vorba și în jocul lui Andreas Seyfarth, de altfel și creatorul mult mai cunoscutului Puerto Rico. Avem aici de a face cu un joc pentru 2-4 jucători (noi l-am jucat în 2) care durează cam o oră.

luni, 23 iulie 2012

Prima impresie: Khet 2.0 - „Laser, frate”

Seara de duminică ne-a adus iară la noua locație a Ceainăriei Tabiet, din Popa Savu 20, pentru a ne bucura de grădinea lor liniștită și răcoroasă și pentru a sorbi din câte o limonadă. Mihnea ne aștepta cu o nouă achiziție, un joc despre care nu auziserăm până aseară, dar care ne-a uimit pe amândoi prin desingul inovativ.


Khet 2.0 - Laser Game este un board game electronic, dacă vă puteți imagina așa ceva. Este, prin cea mai mare parte a mecanismelor, tot un joc de societate clasic (ba chiar ne-a făcut pe toți să ne gândim la șah, jucându-l). Numai că acest joc folosește un dispozitiv electronic - 2 lasere, mai exact. Iar efectul lor este extrem de tare. Khet 2.0 este un joc abstract pentru 2 jucători lansat în 2011 (prima versiune apărând în 2005) și construit de Luke Hooper, Michael Larson și Del Segura și ține cam 30 de minute.

marți, 3 iulie 2012

Prima impresie: Chicago Express

Sâmbătă seară, așa cum ne-am făcut un foarte bun obicei în ultimul timp, am mai dat o raită prin Ceainăria Tabiet, vechea locație. Pentru că da, peste vreo 9 zile Ceainăria se va muta într-un sediu mult mai frumos și aerisit, cu terasă, în zona Aviatorilor. Evident, că noi vom fi acolo. Dar despre asta cu altă ocazie.


Până atunci, trebuie să vă spun că am încercat pentru prima dată Chicago Express, un joc „fără noroc” cum repede l-a prezentat Mihnea, un fan al acestui tip de jocuri. Acuma ar trebui să și recunosc că articolul ăsta ar fi putut fi, de fapt, „Prima impresie: Activity”, pentru că l-am încercat și pe hitul absolut al jucătorilor de board games (da, e adevărat), dar na, am crezut că Chicago Express s-ar putea să fie ceva mai interesant. Revenind, e un joc cu trenuri ofertant și foarte fresh pentru mine, pentru că nu mai încercasem jocuri care simulează Bursa și acționariatul unor firme.

luni, 11 iunie 2012

Prima impresie: Scotland Yard

Cum weekendul trecut nu putea să treacă fără niște board games, am mai dat o raită în Ceainăria Tabiet, unde am jucat... ei bine, multe jocuri. Dar nu despre acele multe vroiam să vă povestesc aici, ci despre acel unul pe care vroiam să îl încerc de mult, pentru că e un joc care pare că nu a îmbătrânit nici acum, la aproape 30 de ani de la lansare. E vorba de Scotland Yard, un joc de deducție care în 1983 a câștigat prestigiosul Spiel des Jahres.


Scotland Yard e un joc de parteneriate, adică un soi de semi-cooperativ în care unul dintre jucători este Mr. X, un răufăcător foarte abil, iar ceilalți sunt o echipă de detectivi care ar trebui să îl prindă pe acesta. Scena urmăririi? Londra, toate mijloacele de transport londoneze fiind utilizate de aceștia: taxi, autobuz sau metrou.

marți, 5 iunie 2012

Prima impresie: Infarkt

Nu v-am zis eu că jocurile de societate sunt tot mai răspândite la noi în țară? Iată că am avut surpriza ca vinerea asta să particip la o întâlnire în care au venit alții înarmați cu jocuri (și nu eu, ca de obicei). Am avut astfel ocazia să încerc un joc pe care nu pusesem mâna și despre care auzisem lucruri frumoase, adică cehul Infarkt.


De ce un nume atât de aventuros pentru un joc? Pentru că în Infarkt ceea ce trebuie să faci este să eviți moartea, adică să rămâi singurul jucător de la masă. E un joc semnat de Vladimir Brummer, unul dintre cei mai proaspeți reprezentanți ai valului ceh de jocuri de societate și a apărut la editura Czech Board Games anul trecut, la Essen. E un joc care se joacă în 2-5 jucători și ar trebui să dureze cam 45 de minute. Noi l-am jucat în limita maximă, adică în 5 și, între râsete și discuții, cred că am ajuns să îl întindem pe vreo 2 ore și ceva.

marți, 29 mai 2012

Prima impresie: Tobago

Am ajuns aseară în Ceainăria Tabiet unde am testat Jocul Săptămânii ăsteia, adică Tobago, un joc din 2009 destul de cunoscut pe la noi pentru că o merită. Prima mea impresie e că Tobago este unul dintre cele mai interesante jocuri de familie pe care le-am încercat de când m-am apucat de jocuri.


Tobago este un joc cu tema vânătorii de comori, iar insula Tobago din Caraibe se pare că este plină de ele. Jucătorii trebuie să strângă indicii pentru a forma întreaga hartă a unei comori. Jocul se termină în vreo oră și se joacă în 2-4 jucători, ceea ce îl face ideal pentru un grup care nu vrea să ia jucatul foarte în serios.