Se afișează postările cu eticheta stone age. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta stone age. Afișați toate postările

joi, 5 aprilie 2012

Review Stone Age și extensia Style is the Goal (de Carmen Preotu)

Acest review participă la concursul „Ce tot jucăm de 1 an?” organizat de Taraba de Jocuri și Ce Jucăm?

Stone Age este un joc de 2-4 jucători care are ca temă viața în epoca de piatră. Este un worker placement game în care fiecare jucător se străduiește să acumuleze cât mai multe resurse pe care să le folosească pentru a-și construi o colibă cât mai frumoasă, să-și făurească unelte care să îi ajute în munca de zi cu zi și să vâneze astfel încât tribul lui să nu moară de foame și să-și mărească familia în “coliba dragostei”.

joi, 13 octombrie 2011

Jocurile fără profesor - Mecanismele de joc - Colectatul de seturi

Un mecanism de care vă veți lovi în prezentările de jocuri pe care le avem programate la noi pe site este colectatul de seturi. Colectatul de seturi este un mecanism de obicei secundar în jocurile de societate moderne întrucât nu are o mare complexitate și nu oferă suficiente posibilități strategice pentru a susține un joc - cum este așezarea lucrătorilor, spre exemplu.

În Ticket to Ride, jucătorii trebuie să strângă cărți cu trenuri
Acest mecanism este și foarte simplu de explicat, jucătorii trebuind să colecteze anumite articole sau unități care au anumite caracteristici. Spre exemplu să fie identice, să fie diferite, să aibă aceeași culoare sau să aibă aceeași formă etc. Deși mecanismul nu este central multor jocuri, este folosit în foarte multe dintre jocurile pe care le-am încercat foarte mulți.

miercuri, 5 octombrie 2011

Board Game Buzz 5 Octombrie

  • S-au decernat premiile International Gamers Awards, în cadrul cărora au votat pasionații de board games. Nu cred că e cazul să vă mai spun cine a câștigat trofeul de cel mai bun joc, iar trofeul pentru jocuri de 2 jucători a fost câștigat de un joc foarte interesant, A Few Acres of Snow.

  • Digitalizarea jocurilor de societate continuă. S-au anunțat pentru la anul edițiile software ale jocurilor Dominion și Race for the Galaxy, nu se știe încă pentru ce platforme, dar banii tuturor ar trebui să fie cel puțin la început pe iOS.
  • Rio Grande Games are câteva jocuri și expansiuni în tolbă pentru această lună. În primul rând, avem Power Grid: First Sparks, o reimplementare a Rețelei Energetice în Epoca de Piatră, apoi avem extensia pentru jocul original, Power Grid: The Robots care promite să facă jocul mai prietenos în 2 jucători și Stone Age: Style is the Goal, o expansiune care implementează manufactura și comerțul de bijuterii în cel mai cunoscut joc al Epocii de Piatră.
  • La Essen va fi lansată mini-expansiunea Small World Tunnels, a cărei principală țintă este interconectarea celor 2 jocuri, Small World și Small World Underground, astfel încât jucătorii să poată juca cu ambele table în același timp. Expansiunea ni se promite a fi gratuită.
  • S-a stabilit pentru 28 octombrie data de lansare a jocului Kingdom Builder, semnat de tăticul Dominion, Donald X. Vaccarino. Jocul sună extrem de interesant, titlul fiind mai mult decât grăitor, vă veți dezvolta regatul cu ajutorul unei table modulare care va avea 9 tipuri diferite de teren, veți întemeia așezări și veți câștiga aur în funcție de priceperea voastră.
  • Expansiunea Ticket to Ride: Asia a devenit disponibilă pentru precomandă pe site-ul Days of Wonder, aici. Expansiunea va introduce harta continentului asiatic, plus o versiune a aceleiași hărți pentru jucat în echipe.

marți, 20 septembrie 2011

Există viață după Monopoly - Stone Age

Astăzi a venit rândul unui alt joc să intre în colimatorul prezentărilor pentru începători, la Există viață după Monopoly. Este vorba de jocul Stone Age, unul dintre cele mai îndrăgite jocuri de strategie pe care le puteți găsi astăzi în România. Stone Age a apărut acum 3 ani, în 2008 și s-a impus încet-încet pe o piață tot mai aglomerată de jocuri, ajungând să fie pe primul loc în topurile foarte multor jucători.


marți, 13 septembrie 2011

Gândul zilei - Ce jucăm cu începătorii?

În ultimii ani, de fiecare dată când am avut prieteni invitați la noi acasă, după ce ne-am hotărât ce sucuri și ronțănele punem pe masă, a venit, firesc, întrebarea ce să jucăm ca să îi atragă? După o experiență de câteva grupulețe pe care am putut experimenta, sunt sigur când vă spun următorul lucru: e atât de greu să alegi...


joi, 1 septembrie 2011

Board Game Buzz 1 Septembrie

  • Editura italiană de board games dV Giochi organizează un concurs foto cu ocazia celei de-a zecea aniversări a companiei. Editura pune la bătaie 4 premii pentru cele mai haioase fotografii care înfățișează în vreun fel unul dintre 4 linii de jocuri: cunoscutul Bang!, Wolf Party, One&Fun sau Maestro. Grăbiți-vă, data limită este 15 octombrie! Mai multe detalii, aici.

  • Și o știre plictisitoare: 7 Wonders a câștigat premiul „Jocul anului” în Finlanda. Când se va termina?
  • Nonconformistul designer Friedemann Friese a anunțat că a regândit designul Rețelei Energetice și că va lansa în noua formă jocul Funkenschlag: Die ersten Funken, adică Prima Scânteie, un joc amplasat tematic în Epoca de Piatră care sună extrem de asemănător cu Stone Age. Se laudă însă că va fi o Rețeaua Energetică mai rapid și mai dinamic, deci nu poate decât să ne intereseze, nu?
  • În fine, un joc haios: Poseidon's Kingdom, un joc de aventură în care jucătorii încearcă să recupereze tridentul lui Poseidon și să își elibereze prietenii din ghearele maleficului Hans the Kraken. Jocul se laudă cu niște modele unul și unul, după cum puteți vedea deasupra.

luni, 30 mai 2011

Top 5 cele mai frumoase piese pentru primul jucător

Dacă acum vreo 2 săptămâni vă spuneam câteva dintre cele mai haioase reguli pentru stabilirea primului jucător, ei bine, de data asta vă vom arăta câteva dintre cele mai frumoase, haioase, extravagante, într-un cuvânt, deosebite, piese pe care le-am văzut în jocuri, pe viu sau pe BGG.


Vreau să vă spun doar că piesa pentru primul jucător - unde există, desigur - este cel mai dorit component din orice joc. Toată lumea se luptă pentru a o obţine, prin rugăminţi, ameninţări sau puneri în aplicare a ameninţărilor, de aceea maiestuozitatea piesei este cu siguranţă un lucru de dorit. Iată-le, deci, pe cele mai frumoase:

1. Pe primul loc nu am putut să nu pun altceva decât o piesă inspirată din meeple-ul de Carcassonne. Este vorba despre piesa care indică primul jucător în jocul Citadels. Priviţi, doamnelor şi domnilor, meeple-ul cu coroană şi pelerină! Ce poate fi mai frumos decât să fii rege peste meeples?

joi, 19 mai 2011

Jocurile fără profesor - Categoriile de jocuri - Jocurile de familie

Trebuie să recunosc că, de-a lungul timpului, am ocolit jocurile din categoria „jocuri de familie”. Pentru că mi se părea că nu îmi oferă suficientă provocare și, deci, nu meritau banii. Ochii mi s-au deschis cu Stone Age, un joc cel puțin agreabil, care este apreciat cel mai mult de oameni pe care îi introduce în acest fenomen. Și mi-am dat seama că acolo este frumusețea acestor jocuri, aceea că reprezintă o punte bună de legătură între începători și lumea board games. 

Jocurile de familie sunt o categorie foarte răspândită de jocuri de jocuri de strategie pentru că sunt accesibile, aceasta fiind și principala lor trăsătură. Sunt de cele mai multe jocuri pe care le poate juca aproape oricine, pentru că nu necesită strategii complicate și nici nu au foarte multe variabile de care trebuie ținut cont. Ziceam că orice colecționar de jocuri ar trebui să aibă cel puțin 10% din jocuri de acest tip pe rafturi pentru că marea majoritate a oamenilor nu au habar despre acest fenomen și deci un joc mai ușurel este model de a atrage începători.

Totuși, multe jocuri de familie trec granița simplității și oferă provocări chiar și jucătorilor mai experimentați - cum ar fi Stone Age sau Pandemic, joc la care am pierdut de 5 ori până să reușim să înfrângem virusurile o dată. Însă aceste jocuri intră în aceeași categorie pentru că regulile lor sunt ușor de învățat fiind, deci, recomandate mai ales jucătorilor ocazionali sau începători.

Cele mai cunoscute jocuri de familie sunt Coloniștii din Catan, Ticket to Ride, Carcassonne, Stone Age sau Pandemic.

miercuri, 30 martie 2011

Jocurile fără profesor - Mecanismele de joc - Worker Placement

Am să încep prin această postare seria de explicare a diverselor mecanisme de joc. De ce am început cu plasarea muncitorilor (worker placement)? Pentru că este unul dintre mecanismele mele favorite, fiind principalul mecanism întâlnit la unul dintre jocurile mele preferate, Agricola.