Se afișează postările cu eticheta jocuri 2013. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta jocuri 2013. Afișați toate postările

luni, 8 iulie 2013

Board Game Buzz 8 Iulie

  • Dacă tot v-am înnebunit în ultima vreme cu cooperativele, poate ar trebui să știți că cele mai prestigioase premii din industrie au fost câștigate de 2 cooperative: Hanabi a câștigat Spiel des Jahres 2013, surprinzând pe toată lumea și fiind unul dintre cele mai mititele jocuri care au câștigat acest premiu, iar Legends of Andor a câștigat Kennerspiel des Jahres 2013. Mi-ar fi plăcut să vă spun mai mult decât că abia aștept să pun mâna pe ele.

  • Pentru cei care-l mai țin minte pe probabil cel mai carismatic video-reviewer de board games, Scott Nicholson va scoate pe tarabă anul acesta, la Essen, cel de-al doilea lui joc după Tulipmania 1637. Jocul se numește Going, Going, GONE!, nume ce vrea să sugereze o licitație nebună, desfășurată în timp real. Unul dintre jucători va fi amfitrionul și va dicta ritmul licitației. Cum licitațiile sunt o mare chestie în Statele Unite, probabil că joculețul va suscita ceva interes.
  • Pentru fani și poate că nu numai, Cryptozoic Entertainment are ambiția să reînvie TCG-urile (bine, bine, poate nu sunt chiar moarte) scoțând pe piață Adventure Time Presents: Card Wars folosind ca desfășurare universul unei serii animate destul de cunoscute, desigur, Adventure Time. Deocamdată nu se știe mare lucru, doar că jocul va veni în Starter Set-uri de 40 de cărți cu care se  poate juca din prima.
  • Apropo de reînvieri, aparent Mice and Mystics a venit pe un val de interes crescut pentru storytelling games. Spun asta pentru că FFG tocmai a anunțat că va edita jocul Winter Tales, apărut anul trecut la Essen, un joc care sună foarte interesant. Ce mi se pare în mod special entuziasmant este folosirea unor Story Cards, cu desene foarte schematice și deschise la interpretare pe care jucătorii le vor juca și pe care vor trebui să le integreze în peisajul narativ de până atunci, interpretând desenul în orice fel vor. Jocul îi va împărți pe jucători în 2 facțiuni, fiecare cu questurile ei de îndeplinit.

duminică, 12 mai 2013

Rise of the Zombies! - Prezentare componente

"Nu încă un joc cu zombii!”. E o reacție validă în acest moment după atâtea încercări situate în universul nemorților cotropitori care anul trecut au culminat cu hitul Zombicide. Așa cum acum câțiva ani puteai sări cu exclamația „Nu încă un joc cu trenuri!”, zombii sunt astăzi o modă care probabil va trece când oamenii vor fi mai degrabă dezinteresați de ei. Până atunci, e de datoria noastră (mă rog, a mea, cât îmi stă în putere) să cernem grâul de neghină.


Rise of the Zombies! este un proiect Kickstarter care s-a încheiat cu succes acum 9 luni, strângând o sumă nu foarte spectaculoasă, dar totuși fiind livrat bine și la timp. Între timp, a ajuns și pe piață. Designerul este Dan Verssen, un tip care s-a ocupat mai mult cu jocuri militare, atât istorice cât și contemporane, și care publică în cadrul editurii DVG. Jocul de față ne-a parvenit pentru testare din parte prietenilor de la Lex Hobby Store și este un cooperativ pe timp care se joacă în 1-8 jucători și durează... cam cât sunteți în stare să supraviețuiți. Nu vă deranjăm cu alte detalii, iată deci pozele:

marți, 29 ianuarie 2013

Ce așteptăm? - Dark Darker Darkest (II)

Un joc despre care vă scriam cu entuziasm acum un an și puțin este Dark Darker Darkest, un joc amânăt și răs-amânat, până când a devenit unul dintre cele mai cunoscute jocuri nelansate de pe marea comunitate BGG.


În caz că între timp ați uitat cumva care-i treaba cu acest joc, ei bine, vă reamintesc că este vorba de un survival-horror ca la carte, în sensul că designerul David Ausloos (care este și artistul grafic al jocului, jos pălăria pentru asta!) ne promite o experiență completă, cu monștri, incendii, stealth, lupte tactice și o luptă de final cu un boss diferit. Dacă vreți să știți mai multe, citiți articolul anterior.


David Ausloos a ținut făclia interesului aprinsă pe BGG în primul rând prin intervențiile lui frecvente în diverse thread-uri, dar și prin update-urile constante pe care le-a făcut. Așa că nu m-am mirat atât de tare când am văzut că mi-a trimis și mie un mail în care să îmi mulțumească pentru preview și să mă anunțe că:

Actually, we are at the moment in the middle of production. 
We just started the casting process of the minis and in the meantime are working on the final edit of the rules booklet. 
So, the game is definitely coming your way. 
It will be published by Queen Games, so expect a high quality production.

miercuri, 24 octombrie 2012

Ce așteptăm? - Top 15 cele mai interesante jocuri de la Essen 2012 (Ultima parte)

Acum că târgul Spiel 2012 s-a încheiat de câteva zile, voi încheia și eu topul meu al celor mai atractive jocuri care s-au lansat la târg (din informațiile care sunt în acest moment disponibile online). Rămâne de văzut în ce măsură globul nostru de cristal va fi arătat realitatea statistică din următorul an, dar un lucru e cert, dragi prieteni: avem și anul ăsta pe ce da banii, la ce să sperăm atunci când se apropie salariul, ziua de naștere sau Moșu'.

Iată, așadar, cele mai promițătoare 5 jocuri de la târg:

5. Clash of Cultures (de Cristian Marcussen și publicat de Z-Man Games)

joi, 18 octombrie 2012

Ce așteptăm? - Top 15 cele mai interesante jocuri de la Essen 2012 (Partea a II-a)

M-am întors cu cea de-a doua parte din seria de articole dedicată celor mai interesante jocuri, la prima vedere, dintre cele care se vor lansa la Spiel 2012, cel mai mare târg de board games de pe Bătrânul Continent. Ca să nu mai lungim lucrurile, iată locurile 6-10:

10. Escape: The Curse of the Temple (de Kristian Amundsen Ostby și publicat de Queen Games)

marți, 16 octombrie 2012

Ce așteptăm? - Top 15 cele mai interesante jocuri de la Essen 2012 (Partea I)

Poate vă mai aduceți minte, sau poate nu, dar la fel ca anul trecut, a venit vremea să vă povestesc câte ceva despre jocurile ale căror prezentări, descrieri, regulamente sau păreri (ale userilor mai informați de pe BGG) m-au incitat cel mai tare. Care jocuri? Evident, jocurile de la cel mai mare eveniment de board games din Europa, Spiel (sau Essen, după numele orașului german în care are loc acest târg). Este o întrunire în care toată floarea cea vestită a jocurilor euro este prezentă și în care se poate lua pulsul a ceea ce înseamnă următorul an în materie de board games. Să începem așadar cu primele 5 de la coada topului nostru: