Se afișează postările cu eticheta Thunderstone. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Thunderstone. Afișați toate postările

vineri, 19 august 2011

Board Game Buzz 19 August

  • Editura AEG a anunțat o nouă expansiune pentru jocul Thunderstone, un joc de deck-building destul de popular și la noi care a avut inițial ghinionul de a apărea foarte aproape de Dominion. Cum focul din jurul acestuia din urmă s-a mai stins, Thunderstone primește acum atenția pe care a pierdut-o inițial. Noua expansiune este Thunderstone: Heart of Doom și va conține 7 noi eroi, 13 sate noi și 5 grupuri noi de monștri și un scenariu în care se vor bate cu entitatea Doom. Îl puteți aștepta undeva în octombrie, anul acesta.

  • La târgul Spiel 2011 se pare că editura poloneză REBEL.pl va lansa prima expansiune pentru jocul cu și despre alpinism K2. Nu se știe încă ce munte se va escalada în această expansiune (deși e probabil să fie K3), au apărut doar câteva poze.
  • Lansarea jocului Discworld: Ankh-Morpork (redenumit din Ankh-Morpork probabil pentru a atrage mai ușor pe cei familiari cu operele lui Terry Pratchett) se va face în octombrie 2011.
  • Tot într-o știre legată de popularitatea jocului Thunderstone, se pare că editura va lansa versiuni pentru Facebook, iOS și Android ale jocului. Interesant este că în afară de campania single player, va exista și posibilitatea de a juca în multiplayer online.

vineri, 17 iunie 2011

Board Game Buzz 17 Iunie

  • Un studiu realizat de revista ICV2 despre cele mai bine vândute jocuri din primul trimestru al acestui an relevă ceva total de așteptat: cele mai vândute jocuri sunt, în această ordine, Settlers of Catan, Ticket to Ride și Carcassonne. Interesant este ce poate face un marketing bun dintr-un joc, dezamăgitorul Cargo Noir ocupă locul al patrulea în top. Mai multe detalii, aici.
  • Editura AEG au anunțat că vor începe livrările pentru pachetele promoționale adiționale pentru cele mai cunoscute 3 jocuri ale lor de dată recentă, Legend of the Five Rings, Nightfall și Thunderstone. Mai jos aveți una dintre cărțile promoționale pentru Nigthfall, numita Lisaveta Florescu (?!?).

  • Deși știrea este mai veche, n-a ajuns încă pe blogul nostru: este în lucru Carcassonne pentru sistemul de operare Android. Ca posesor de telefon Android, nu pot decât să mă bucur!
  • Fantasy Flight Games au anunțat acum vreo săptămână lansarea unei noi expansiuni pentru îndrăgitul joc Talisman, numită Talisman: The Dragon. Nu știm încă, nu cunoaștem, doar anunțăm!