Se afișează postările cu eticheta jocuri 2012. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta jocuri 2012. Afișați toate postările

luni, 15 iulie 2013

Jocuri în limba română - Tzolk'in: Calendarul Maiaș

Jocul din acest review ne-a fost oferit spre testare de către Lex Hobby Store.

În fiecare an sunt câteva jocuri care sparg gura târgului prin diverse aspecte inovatoare sau pur și simplu printr-o calitate de excepție. Anul trecut, după Essen, nu a fost nicio excepție. Terra Mystica și jocul despre care vă voi vorbi astăzi s-au detașat de pluton repejor, ceea ce n-a fost o surpriză pentru majoritatea. Ce a surprins piața românească a fost că în premieră, unul dintre aceste jocuri a apărut în magazinele noastre în limba română.


Prin efortul prietenilor de la Lex Hobby Store, Tzolk'in: Calendarul Maiaș poate fi cumpărat din aproape orice magazin de profil, fiind, de fapt, prima traducere a unui joc de această magnitudine care este încă fierbinte pe piețele mari, ca cea germană. Astăzi vă vom povesti despre acest joc și vom încerca să descoperim de ce a suscitat atâta interes în lumea board games.

marți, 18 iunie 2013

Jocurile Jocului Anului - Love Letter

Faptul că a reușit să devină atât de repede unul din jocurile alea pe care le are mai oricine acasă nu poate decât să atragă atenția asupra Love Letter. Un joc extrem de simplu ca regulament ca acesta are două căi posibile de urmat: să fie adoptat de majoritate și să ajungă treptat să intre în colecțiile tuturor sau să fie ignorat complet. Faptul că jocul lui Seiji Kanai a urmat prima cale nu poate însemna decât că merită să se afle pe această listă, printre nominalizările la Jocul Anului în România - categoria ușoară. 

Mecanisme
Jocul este o combinație între cărți cu puteri variabile și un hand manaagement simplist, dar care se axează pe risc, bluf și deducție pentru a supraviețui între ceilalți pețitori care încearcă să pună bețe în roate.

duminică, 16 iunie 2013

Review Rise of the Zombies! - Dificultatea la rang de artă

Jocul din acest review ne-a fost oferit spre testare de către Lex Hobby Store.

Să scrii despre (încă) un joc cu zombi când probabil toată lumea a aflat că ești un fan al genului, nu e chiar ușor. Adică trebuie să vă conving că nu e doar o nebunie de a mea, e un articol pe care merită, ba nu, trebuie să îl citiți. Bine, atunci poftiți: este cel mai greu (pe alocuri frustrant) cooperativ pe care l-am jucat. Și e primul cooperativ în care am simțit că îmi vine să zic „ia mai descurca-te și singur că eu mor aici”.


Dacă v-am trezit interesul, să vă zic că Rise of the Zombies! e un joc de cărți de Dan Vesser și editat de compania proprie, DVG, care se laudă cu foarte multe jocuri de război cu avioane, mai nimic mainstream. Jocul s-a născut pe Kickstarter, unde a strâns o sumă foarte modestă pentru standardele altora și se poate juca în 1-8 jucători în vreo oră, asta dacă rezistați atât.

joi, 18 aprilie 2013

Review The Resistance: Avalon - Ghidul tău pentru o carieră politică de succes

Din păcate, jocurile pe care să le joci dacă ai mai mult de 6 invitați sau comeseni în jurul tău sunt puține, așa că mă simt obligat ca atunci când dau de unul care merită să vi-l prezint. Mai ales că am jucat de multe ori The Resistance, un joc care lua ideea din spatele Mafia / Werewolves și o punea într-un context diferit, fără elementul de eliminare de jucători.


The Resistance: Avalon este versiunea revizuită și adăugită a jocului antemenționat. La o primă vedere, ce s-a schimbat este tema, din SF în folclorul britanic, și la o a doua vedere s-au adăugat o serie de roluri cu abilități speciale și s-au eliminat cărțile Plot. Designerul este același, adică Don Eskridge, ca și editura, Indie Boards and Card Games, iar locul în topul BGG este aproape la fel de impozant, adică #191 și locul 2 în topul celor mai bune jocuri de petrecere.

luni, 1 aprilie 2013

Jocul Anului în România 2012

Anul trecut, Board Games Blog au început o aventură interesantă în privința desemnării celui mai bun / celui mai jucat / celui mai iubit joc din România. Anul acesta suntem bucuroși să vă anunțăm că am dat curs invitației lor de a face parte din juriul care va desemna anul acesta, pe un regulament complet nou, Jocul Anului în România, pentru jocurile din anul care s-a încheiat acum vreo 3 luni.


Nu o să vă obosesc aici cu detalii din regulamentul foarte bine scris pe care îl găsiți aici, ci doar vă spun că de astăzi începând, până în ultima zi a lunii aprilie, sunteți invitați să fiți și voi parte a acestui demers, nominalizând propriile voastre preferințe, maxim 5, pentru cele 2 categorii: Jocul Anului în România - Începători și Jocul Anului în România - Avansați.

Spor la joacă și la nominalizat!

Mai multe detalii găsiți aici.

duminică, 24 martie 2013

Review Mice and Mystics - Fantasy cu rozătoare

Jocul din acest review ne-a fost oferit spre testare de către Lex Hobby Store.

Mice and Mystics e o apariție care pe mine m-a luat prin surprindere. L-am așteptat cu o doză mare de curiozitate și interes, asta pentru că m-a hipnotizat tematica simpatică și componentele desenate cu mare atenție.


Pe scurt, Mice and Mystics este un joc de dungeon crawling și storytelling pentru 2-4 jucători editat de Plaid Hat Games și gândit de designerul american Jerry Hawthorne, al cărui prim design important este. E un joc cooperativ de aventură în care acțiunea este ghidată de scenarii denumite capitole, în număr de 11, reunite în cartea „Sorrow and Remembrance”.

miercuri, 20 martie 2013

Prima impresie: Timeline

Weekendul trecut am dat o raită prin Ceainăria Tabiet. Știți voi, locul ăla unde găsești bere, ceai (de ce am început cu bere?), sandvișuri delicioase și mai ales o groază de jocuri. Și cum nouă nu ne place să trecem pe-acolo fără să mai învățăm câte ceva nou, am bifat 2 experiențe. Prima de care vă voi povesti a fost Timeline, un joc care a devenit foarte repede cunoscut prin multe locuri. De ce? Stați puțin, vă zic imediat.


Timeline e un joc de prin 2012 de Frederic Henry, care a venit după mai multe apariții din seria începută în 2010, cu ceea ce ar părea acum extensii, adică Timeline: Inventions, Timeline: Discoveries sau Timeline: Historical Events. De fapt, e un soi de versiune comprimată a tuturor acestor jocuri de sine stătătoare și compatibile între ele care conține cam de 2 ori mai multe cărți decât fiecare dintre celelalte și are câte puțin din fiecare, adică și invenții și descoperiri și evenimente istorice.

miercuri, 13 martie 2013

Review Uchronia - Mai mult decât Glory to Rome cu dinozauri

Jocul din acest review ne-a fost oferit spre testare de către Lex Hobby Store.

Uchronia e un joc care a pornit cu scandal. Un scandal creat și alimentat de nemulțumirea editurii care a lansat jocul Glory to Rome, Cambridge Games Factory. De unde pleca această nemulțumire? De la faptul că Uchronia este o reinterpretare a regulilor din Glory to Rome, o reinterpretare prea apropiată de jocul original, în accepțiunea Cambridge Games Factory, lucru care i-a făcut pe aceștia să se scandalizeze public, acuzând un plagiat.


Cumva, cred că acest scandal a afectat vânzările jocului Uchronia, scos pe piață de editura IELLO, pentru că a reușit să lipească de joc eticheta de copie mai slabă a primului joc scos de designerul Carl Chudyk. Până una alta, avem cam aceleași numere, adică 2-5 jucători, la o partidă care durează în jur de 60 de minute, deși de obicei mai puțin. Merită însă jocul atenția voastră atâta vreme cât există Glory to Rome pe piață?

marți, 5 martie 2013

Mice and Mystics - Prezentare componente

Ce îmi place când jocurile despre care scriu cu entuziasm în secțiunea Ce așteptăm? îmi ajung în mâini și se prezintă cum îmi imaginam. Despre Mice and Mystics vă povesteam prin noiembrie și vă spuneam că promite a fi un joc foarte atmosferic de dungeon crawling, și crawling poate să fie la propriu, că doar personajele principale sunt 6 șoricei. Șoricei care au fost odată oameni, înainte de a fi transformați în rozătoare de o vrăjitoare rea.


Jocul a început să apară prin magazine anul acesta și, prin intermediul prietenilor de la Lex Hobby Store, am reușit și noi să punem mâna pe el, să îl simțim, mirosim și pozăm, desigur. Cât de curând așteptați-vă la un review comprehensiv, pentru un joc cu greutate cum se arată a fi Mice and Mystics.

miercuri, 27 februarie 2013

Uchronia - Prezentare componente

Glory to Rome este un joc despre care se discută și s-a discutat foarte mult de la apariție până acum. În primul rând, pentru că e un joc bun și în al doilea rând că e al naibii de colorat, lucru care îi oprește pe unii din a-l juca. Ne-am dat și noi cu părerea despre el cândva, demult, aici. Ei bine, prin 2012, designerul care l-a semnat lansa pe piață un al alt joc similar care normal că a captat atenția multora.


Este vorba despre Uchronia, un joc de cărți pentru 2-5 jucători care durează cam 60 de minute și care ne-a parvenit și nouă prin intermediul prietenilor de la Lex Hobby Store. Deocamdată, ne limităm la a vă arăta pozele pe care i le-am făcut acestuia, urmând să ne dăm și cu părerea despre el într-un viitor apropiat.

marți, 12 februarie 2013

Review Star Wars: The Card Game - „The Force is strong with this one”

Jocul din acest review ne-a fost oferit spre testare de către Lex Hobby Store.

Cum ultimele luni au fost în mare măsură despre universul Star Wars, mai ales după anunțul că Disney a cumpărat studioul care a făcut primele firme de la George Lucas pentru 4 miliarde $, urmat de anunțul companiei Disney că va continua seria cu câte un film odată la 2-3 ani, industria board games nu putea rămâne în urmă, mai ales că prestigioasa editură americană Fantasy Flight Games a preluat drepturile asupra licenței și a lansat 2 noi jocuri customizabile.


Dacă despre primul ați citit deja, cel de-al doilea este un Living Card Game, o invenție a FFG, și a apărut sub numele de Star Wars: The Card Game, fiind un joc de cărți pentru 2 jucători (ce va fi extins ulterior pentru joc în maxim 4) semnat de Eric M. Lang (co-designer pentru jocuri ca Chaos in the Old World, A Game of Thrones: The Card Game sau Quarriors!). Jocul a fost într-o ascensiune continuă de la apariția lui de acum 2 luni, ocupând actualmente locul #443 BGG.

joi, 31 ianuarie 2013

Review Star Wars: X-Wing Minatures Game - Lupta de la Steaua Morții, la tine în sufragerie

Jocul din acest review ne-a fost oferit spre testare de către Lex Hobby Store.

Acum mult timp, în aceeași galaxie cu a noastră, de fapt, pe aceeași planetă, se năștea saga Star Wars, una dintre cele mai iubite povești SF din istorie. Luke Skywalker, Darth Vader sau prințesa Leia au devenit foarte repede niște personaje-cult despre care mai toată lumea a auzit. Așa că apariția unor noi jocuri de societate cu tema universului lui George Lucas nu putea decât să ne bucure, ele nefiind primele, dar fiind cele mai promițătoare de până acum.


Cel despre care vă voi vorbi astăzi este Star Wars: X-Wing Miniatures Game, un joc care recreează luptele dintre diverse nave de război spațial, pornind de la X-Wing-urile rebelilor și TIE-urile imperiale. Asta pentru că jocul este extrem de customizabil, editura Fantasy Flight Games deja vânzând o mulțime de alte nave care extind posibilitățile de luptă (printre care Millenium Falcon, TIE Advanced sau Y-Wing). Jocul este un design de Jason Little (care a mai semnat Blood Bowl: Team Manager - The Card Game), se joacă în 2 și durează cam 30-45 de minute per partidă.

luni, 21 ianuarie 2013

Jocuri în limba română - Review Urzeala Tronurilor

Acest joc ne-a fost oferit de echipa de la cutia.ro

Atunci când o franciză explodează așa cum a făcut-o plănuita trilogie A Song of Ice and Fire, de George R. R. Martin, acum o serie de 7 volume, era inevitabil ca acest univers să nu fie recreat în mai toate artele creative. Industria board games a fost chiar printre primele care au adoptat povestea autorului american, într-un joc de tip Magic: The Gathering apărut în 2002. Următorul a fost prima versiune a jocului A Game of Thrones, apărut în 2003 și care a strâns o pleiadă de fani.

Între timp, cărțile lui Martin au devenit printre cele mai bine vândute din toate timpurile, HBO a lansat un serial TV foarte bine realizat și lucrurile nu puteau decât să escaladeze. Din fericire, lucrările care îi împrumută tema au în continuare o calitate foarte bună, ceea ce pot spune și despre jocul pe care vi-l voi prezenta în paragrafele următoare.


Urzeala Tronurilor este versiunea în limba română a celei de-a doua ediții a A Game of Thrones, o ediție revizuită și adăugită cu multe detalii din diverse expansiuni. Versiunea în limba română este fidelă în cel mai mic detaliu acestui joc, lucru pentru care echipa din spatele jocului, Lineart din Cluj-Napoca, trebuie felicitată. Jocul este un design de Christian T. Petersen, se poate juca între 3-6 jucători și durează cel puțin 3 ore.

vineri, 18 ianuarie 2013

Star Wars: The Card Game - Prezentare componente

Vă ziceam în postarea anterioară că franciza Star Wars intră în forță anul ăsta pe piața de board games din România prin 2 jocuri. Și cum la noi, dacă e bal, e până la capăt, iată că nu numai unul ci ambele jocuri editate de Fantasy Flight au ajuns în mâinile noastre, prin intermediul prietenilor de la Lex Hobby Store. De data asta, Star Wars: The Card Game.


Dacă primul joc era un simulator al luptelor printre asteroizi, acesta are o abordare mai generală asupra poveștii, în sensul că e un joc pentru 2 jucători, fiecare îmbrățișând una dintre cele 2 părți conflictuale ale Forței. Vrei să te așezi în fruntea forțelor Rebelilor și s-o iei pe urmele lui Luke Skywalker, sau poate vrei să te apropii de Partea Întunecată, lăsându-te pradă puterii Imperiului? 

Cele mai cunoscute personaje se află printre cărțile acestui joc și vor putea fi folosite drept unități. Jocul este un Living Card Game, în sensul că jocul îți oferă posibilitatea fie să joci cu unul dintre pachetele standard din joc, fie să îți creezi propriul pachet, combinându-le. În plus, jocul va beneficia de multe pachete sub formă de mini-extensii care vor spori posibilitățile de customizare.

Și deși nu au prăjituri pe Partea Întunecată iată componentele:

marți, 15 ianuarie 2013

Star Wars: X-Wing Miniatures Game- Prezentare componente

Era doar o chestiune de timp până când una dintre cele mai iubite licențe din istorie, Star Wars, să intre în lumina reflectoarelor din industria board games. Iar asta s-a întâmplat de când prestigioasa editură Fantasy Flight Games a anunțat că a încheiat un acord cu Lucasfilm Ltd. care îi dă dreptul să folosească detaliile îndrăgitului univers al lui Luke Skywalker și Darth Vader.


Unul din primele 2 jocuri care au beneficiat de această licență este surprinzătorul Star Wars: X-Wing Miniatures Game, un joc pentru 2 jucători care simulează într-un mod foarte interesant lupta dintre o navă X-Wing și 2 TIE fighters și pe care prietenii de la Lex Hobby Store ni l-au pus la dispoziție pentru teste. Dar cum sunteți aici ca să vedeți jocul la față, iată-i componentele:

joi, 10 ianuarie 2013

Dixit Odyssey pentru petrecăreți

În lungul și odihnitorul concediu de Crăciun nu se putea altfel decât să ne îndeletnicim cu ceva board games. Și cum atunci când sunt mai mult de 6 persoane la noi acasă variantele nu sunt multe, am pus mâna pe soluția universală: Dixit Odyssey.


La momentul apariției, jocul a atras nu numai cu posibilitatea de a-l juca în maxim 12 jucători (principalul punct de atracție, în mod evident), ci și prin variantele de joc incluse in regulament care ofereau noi perspective și abordări asupra jocului.

vineri, 4 ianuarie 2013

Review Zombicide - Când zombii nu trebuie să mormăie ca să-i simți lângă tine

Jocul din acest review ne-a fost oferit spre testare de către Lex Hobby Store.

E clar, zombii au devenit cele mai cool creaturi de câțiva ani încoace, cam de când vampirii au devenit strălucitori și excesiv de iubăreți. Mie îmi plac universurile astea post-apocaliptice, fie că implică zombi, fie că nu și caut în astfel de jocuri componenta de supraviețuire pe muchie de cuțit, atât de dificil de redat în jocuri.


Așa că n-avea cum să nu mă atragă instant Zombicide, unul dintre cele mai noi apariții board gamărești cu zombi (că sunt și altele, destule). Pentru că designerii (3 francezi cu experiență RPG-istică) propuneau un joc în care zombii să fie ca în filme, adică proști, înceți, dar foarte mulți. Pornit ca proiect Kickstarter, reușind să bată toate recordurile la momentul finanțării (a strâns aproape 800.000$!), jocul i-a atras pe mulți cu această promisiune și cu miniaturile frumoase și numeroase. Reușește el să se ridice la așteptări?

luni, 31 decembrie 2012

Anul 2012 în review

Anul 2012 a fost un an plin pentru „Ce Jucăm?” din foarte multe puncte de vedere. Iar cel mai important pentru noi a fost prezentarea de jocuri către voi, cum altfel v-am mai vorbi despre jocuri pe româneşte, dacă nu v-am spune şi ce păreri avem despre ele? O listă completă cu review-urile noastre o puteţi citi aici, iar acum voi face o trecere în revistă a jocurilor pe care le-am jucat anul ăsta şi despre care v-am şi scris (singurele excepţii fiind următoarele 3 review-uri de pe site pe care am să le iau în considerare, adică Zombicide, Urzeala Tronurilor şi Citadele, asta aşa, ca să ştiţi la ce să vă aşteptaţi pentru începutul lui 2013 de la noi). O să oferim distincţii aşa cum le simţim noi, pentru jocurile care ne-au rămas în suflet cel mai tare.

Cel mai bun joc în limba română:


Un joc care m-a cucerit iremediabil de cum l-am jucat prima oară, Urzeala Tronurilor, traducerea pentru A Game of Thrones: The Board Game (second edition) e un joc de strategie militară cu un mare grad de interacţiune. Este, de altfel, un efort impresionant de localizare pentru România şi sper să fie deschizătorul unui şir de jocuri "grele" în limba română.


luni, 24 decembrie 2012

VIDEO Exodus: Proxima Centauri

Acum, în prag de Crăciun, vă facem un mic cadou: prezentarea video a celui mai nou joc al echipei NSKN Legendary Games, creatorii Warriors & Traders.

Sărbători fericite!

miercuri, 19 decembrie 2012

Ghidul cadourilor de Crăciun 2012 - Jocuri peste 100 lei

Fără prea multe floricele, iată cea de-a doua parte a listei de jocuri pe care ar trebui să le luați în considerare pentru a le pune în tolba moșului. Atenție, mai jos aveți numai jocuri care sar de 100 RON, pentru bugete mai restrânse uitați-vă aici.

Jocuri în limba română

Dixit Odyssey ~ 110 lei

Dixit e un joc pe care cei mai mulți dintre voi îl știu, în care jucătorii iau pe rând rolul „povestitorului” care dă un indiciu care să reprezinte o carte pe care o pune pe masă, iar ceilalți pun la rândul lor câte o carte care să se potrivească cât mai bine indiciului. E un joc despre comunicare cu efecte foarte interesante în grupuri care mai de care mai diverse, un cadou cu care mergeți la sigur, iar Odyssey este alegerea înțeleaptă pentru că oferă foarte multe față de jocul original, printre care reguli pentru maxim 12 jucători. Mai multe detalii, pe BoardGameGeek sau în această prezentare a jocului Dixit.