Acest articol a fost postat inițial de către deeug (Eugen Demeterca) pe forumboardgames.ro.
Pot să zic că sunt intrat de (relativ) puţină vreme în lumea jocurilor de societate. De un an şi jumatate ca să fiu foarte precis. Nu ştiu cum se socoteşte vârsta când e vorba de această lume (poate ştie cineva şi, de milă, îmi spune), aşa că încă nu ştiu dacă mai fac pipi în pamperşi sau sunt suficient de mare încât să folosesc singur vasul de toaletă. La un moment dat, probabil că o să aflu şi lucrul ăsta sau o să mă lumineze careva.
Dar, chiar dacă nu-mi ştiu cu precizie gradul de maturitate, asta nu mă împiedică să ma gândesc la faptul că sunt suficient de acaparat de domeniu încât să-mi pun întrebarea: “de ce mă joc?”.
Şi de când mi s-a înfiripat acest gând, am stat şi-am meditat mai mult de trei zile şi trei nopţi (când şi când, să nu-şi închipuie careva c-a fost ceva susţinut şi continuu) ca să găsesc vreo explicaţie.
Mi-aduc aminte de o fază: la un moment dat, îmi povestea cineva că un prieten de-al lui (pe care-l cunoşteam şi eu cât de cât) se întâlneşte o dată pe săptămână cu nişte prieteni de-ai lui şi…JOACĂ JOCURI! DOAMNE, mi-am zis atunci şi aproape că mi-am făcut cruce (şi pe mine nu mă dă religia afară din casă…): om în toată firea (40 + de ani, cu părul alb) şi…A DAT ȊN MINTEA COPIILOR!!! Ȋi şi vedeam pe toţi oamenii aştia, stâlpii societăţii, cu câte o bere în faţă (sau un “Teddy” ???) jucând “Piticot” şi “Nu te supăra frate!”!!! Evident că mai aveam un pic şi mă rostogoleam pe jos de râs! 
Şi, ca să vad cum mă ia viaţa la mişto, chiar zilele trecute a venit omul pe la mine şi-am încins o zi de jocuri (“Eclipse”, “Claustrophobia”, “Gosu”) şi…n-am baut nici unul dintre noi “Teddy”…
