Vă ziceam la un moment dat că în dezvoltarea mea board gamerească am trecut prin multiple stadii în care m-a atras ba una, ba alta, dintre caracteristicile jocurilor de societate. Ba m-au atras jocurile „fără noroc”, ba m-au atras miniaturile, ba m-au atras cărțile frumos desenate, ba jocurile de petrecere care mă făceau să râd mai tare. Și am observat transformarea asta la foarte multă lume, dar am mai observat ceva. Că ce e cert în toată treaba e că un factor de love/hate, cum zic americanii, sunt zarurile.
vineri, 8 februarie 2013
Gândul zilei - De ce urâm zarurile?
luni, 14 ianuarie 2013
Gândul zilei - Vor supraviețui jocurile de societate epocii digitale?
Într-o epocă în care totul, până și identitatea noastră, devine digital, poate părea ciudat cum anumite elemente se încăpățânează să rămână, parcă, în altă epocă. Printre ele, mă gândesc, evident, și la jocurile noastre dragi de societate care au cunoscut o explozie în aceeași perioadă în care oamenii stau la coadă nopți întregi pentru un iPhone. Va rămâne așa sau se vor digitaliza și jocurile de societate treptat?
Deja, foarte multe dintre jocurile cunoscute au variante pentru iOS sau Android și câteva au chiar variante PC sau pentru console. E ușor de prevăzut că majoritatea editurilor vor investi în variante pentru dispozitivele portabile (telefoane sau tablete) ale jocurilor lor de succes, dar va însemna asta moartea jocurilor tradiționale de carton?
marți, 11 septembrie 2012
Gândul zilei - Agnosticismul ludic
Una dintre cele mai productive dispute din pasionanta istorie a jocurilor de societate este legată de ce ar fi mai important de valorizat la un joc: strategia neprihănită sau povestea spusă. Disputa asta s-a concretizat în 2 curente mari și late de design, despre care v-am mai povestit și cu altă ocazie: eurogames vs. ameritrash (după denumire, cred că vă dați seama care dintre părți era în poziția de forță la momentul alegerii nomenclaturii).
marți, 10 iulie 2012
Gândul zilei - Despre traducerile în limba română
Au trecut anii de când am început să mă joc board games, deja 16 luni de când scriu despre ele și am ajuns să observ cu ochiul liber creșterea numărului de jucători români de jocuri de societate. E simplu, au apărut o pleiadă de cluburi de jocuri care sunt pline, se organizează de mai multe ori pe săptămână seri de jocuri la care, de multe ori, e bătaie și magazinele par să o ducă bine-mersi. În plus, chiar săptămâna asta vă scriam câteva rânduri despre cele 5 (da, 5!) jocuri pe care le au în plan cele 2 edituri de board games românești.
vineri, 8 iunie 2012
Gândul zilei - Dictatura BoardGameGeek
BoardGameGeek.com este de departe cea mai importantă resursă de board games pentru pasionați. Este o bază de date atât de vastă și atât de dinamică, încât este greu să nu te ia valul atunci când navighezi pe site. Pagina fiecărui joc este plină de detalii, poze, articole ale userilor și mai ales numeroase statistici, variind de la note acordate de useri, poziții în diverse topuri sau de câte ori s-a înregistrat ca jucat acel joc.
luni, 23 aprilie 2012
Gândul zilei - Despre extensii, expansiuni și alte cuceriri
Foarte multe dintre jocurile moderne de societate beneficiază, la un anume timp după lansare, de extensii (numite și expansiuni). De cele mai multe ori, extensiile modifică într-o măsură mai mică sau mai mare experiența de joc adăugând elemente noi sau mărind numărul de jucători în care se joacă jocul.
duminică, 25 martie 2012
Gândul zilei - Despre stimularea pieței locale
Piața de board games din România a cunoscut o creștere într-adevăr spectaculoasă în ultimii ani. Dacă acum vreo 2 ani, o mână de oameni se jucau și cunoșteau ce înseamnă board games moderne, astăzi tot mai mulți români socializează prin intermediul jocurilor de societate. Chiar dacă mulți sunt doar la început, blocați în bătrânul Catan, germenii au fost plantați, iar piața nu poate merge decât în sus. Dar e nevoie și de ajutorul nostru.
vineri, 17 februarie 2012
Gândul zilei - Despre reîmpachetare într-un ambalaj mai lucios și mai scump
Zilele trecute am coborât din metrou la Unirii pentru a fi întâmpinat de un ditamai posterul care anunța noua masterizare sub formă 3D (cum altfel?) a primului episod din seria Star Wars. Ca astăzi să citesc interesanta prezentare a componentelor variantei aniversare a clasicului Puerto Rico, prezentare realizată de djdano.
marți, 31 ianuarie 2012
Gândul zilei - De ce cumpărăm board games?
După o perioadă destul de lungă în care am cumpărat jocuri la foc automat, am avut o perioadă în care am făcut o mică pauză din achiziții, atât din pragmatism - unele jocuri le-am achiziționat făcând schimb cu alți pasionați - cât și din lipsă de timp. Acum reușesc să trag linie și să mă întreb, de ce am cumpărat atâtea jocuri?
luni, 10 octombrie 2011
Gândul zilei - Când vom aveam în România designeri și edituri de board games?
vineri, 23 septembrie 2011
Gândul zilei - Chiar există oameni cărora să nu le placă jocurile de societate?
Acest articol a rezultat în urma comentariului prietenului adrim postat la articolul anterior de la Gândul zilei, cel legat de ce jocuri să alegem pentru începători. Ei bine, adrim a reușit să mă pună pe gânduri cu următoarele rânduri: Si inca ceva: trebuie sa acceptam si sa respectam faptul ca nu toata lumea apreciaza aceasta activitate. Cu unele persoane pur si simplu nu merge orice ai incerca.
marți, 13 septembrie 2011
Gândul zilei - Ce jucăm cu începătorii?
În ultimii ani, de fiecare dată când am avut prieteni invitați la noi acasă, după ce ne-am hotărât ce sucuri și ronțănele punem pe masă, a venit, firesc, întrebarea ce să jucăm ca să îi atragă? După o experiență de câteva grupulețe pe care am putut experimenta, sunt sigur când vă spun următorul lucru: e atât de greu să alegi...
marți, 30 august 2011
Gândul zilei - Unde ne oprim din cumpărat?
Atunci când mă uit în biblioteca de jocuri și văd cum am reușit să investesc în acest hobby în ultimii 2 ani mai mult decât am investit în orice alt hobby în viața mea ajung mă întreb „încotro”? Îmi face plăcere în continuare să mă joc, nu mă înțelegeți greșit, deși gusturile și modul de abordare al jocurilor s-au transformat constant.
| Bebeluș sub pericolul boardgamizării |
sâmbătă, 23 iulie 2011
Gândul Zilei - De ce jucăm board games online?
Anii ăștia, portările celor mai de succes jocuri de societate pe diverse platforme sunt la mare modă. În primul rând, un rezultat al dezvoltării dispozitivelor portabile dotate cu modemuri care le conectează la internet, în fiecare săptămână aud despre câteva jocuri care apar pentru produsele Apple sau pentru cele dotate cu sistemul de operare Android.
vineri, 8 iulie 2011
Gândul Zilei - Jocurile de societate, amuzament sau competiție?
Atunci când am participat concursul de Carcassonne de luna trecută, am fost martorul unei alte abordări asupra jocurilor față de cea pe care o am eu. Mulți dintre oamenii din concurs trecuseră prin cursuri intense de antrenament și de aceea stăpâneau jocul așa de bine. Lucru care, evident, într-o competiție este foarte de înțeles. Dar mi-am dat seama că există oameni sunt la fel și în afara competiției.