Distratul la români - întâlnirea „Taraba de Jocuri” de la Ceainăria Tabiet

Deși am întârziat față de ora „oficială” de începere, ne-am prezentat (onorabil) și noi aseară la Ceainăria Tabiet unde Mihai de la Taraba de Jocuri pusese de câteva săptămâni la cale o întâlnire de board games. Cum e vară, și litoralul e plin de potențiali board gameri, prezența n-a fost una extraordinară, dar majoritatea meselor au fost pline de oameni și, mai ales, de voie bună.

Noi am venit cu atitudine, adică cu mâna goală și dornici să jucăm doar chestii noi și amuzante. Exact ceea ce s-a întâmplat. Ne-am bucurat să vedem că Mihai dorea să ne ajute pe toți să ne îmbătăm organizând o tombolă pentru cei care consumau peste 25 de lei (3-4 beri). Ne-am bucurat că Mihai venise ca Moș Crăciun, cu o tolbă plină cu jocuri necunoscute pentru majoritatea. Iată ce am și jucat:

Dobble

Aici ne-a atras Carmen în capcană pentru că atunci când am venit noi, toată lumea era prinsă în focurile unui joc sau altuia. Auzisem de noua senzație a Ceainăriei, deja faimosul Dobble, un joc pe cât de simplu, pe atât de frustrant pentru mine. Lipsa de oameni a fost o problemă, pentru că la scurt timp i-am cooptat pe Tavi și Paul, ultimul fiind foarte entuziasmat de joc.

Ce e de făcut în Dobble? În primul rând, sunt mai multe moduri, cu grade diferite de dificultate. Noi am mers pe cele mai simple. Dobble este un joc de cărți (rotunde, în mod interesant), cărți pe care sunt desenate diverse simboluri (o pisică, un morcov, un copac, un fulger etc.), mai multe simboluri pe aceeași carte. În modul jucat de noi, fiecare începea cu o astfel de carte, restul cărților rămâneau în pachet cu fața în sus și jucătorii se chinuiau să găsească simboluri comune între cartea lor și singura carte vizibilă din pachet, moment în care o și trăgeau. Jucătorul cu cele mai multe cărți câștiga jocul.

Dobble mi s-a părut un joc foarte bun pentru momentele moarte și pentru crescut cheful oamenilor moleșiți de pe drum sau din cauza unor jocuri mai dificile. Te bagă incredibil în priză, lucru care îl face puțin frustrant, pentru că e greu de crezut că un joc te poate stresa atât (poate în afară de Space Alert). Cu frustrare sau fără, ne-am distrat la fiecare partidă. Un joc de recomandat cu atât mai mult cu cât e un joc care a atras atenția tuturor cât l-am jucat (sau poate am atras noi atenția că urlam?).

Dice Town

Cum gălăgia de la Dobble nu putea fi decât continuată, am mers mai apoi pe Dice Town. Acest joc ne-a atras inițial atenția pentru că Cristina Soare ne-a scris foarte frumos și entuziasmant despre el și pentru că arăta haios și light, în ton cu starea noastră de duminică seara.

Și exact așa a fost. Într-o partidă în care am tras la maximum de el (în 5 oameni), Dice Town ne-a arătat cum o reinterpretare a pokerului umplut cu temă de Wild West poate să fie atrăgătoare. Am dat cu zarurile de am exasperat-o pe Carmen (zarurile se amestecă în niște cupe de plastic care fac un zgomot cam greu de ratat în camerele mici ale Ceinăriei). În Dice Town se folosesc 5 zaruri cu 6 fețe, pe fiecare față fiind o carte de poker (de la 9 la as), fiecare carte corespunzând unei acțiuni. În el contează supremația pe o anumită carte, adică cel care avea cele mai multe dame, câștiga la Salon, cel cu cei mai mulți nouari, la mina de aur etc.

A fost un joc imprevizibil și haios, însă pot să spun că parcă s-a întins puțin mai mult decât am fi vrut noi pentru un joc așa light. Probabil că l-aș mai încercat și în 3-4 oameni, pare o variantă bună pentru un joc de descrețit frunțile.

Nuns on the Run

Deși parcă simțeam nevoia de un joc mai „cărnos”, ne-am lovit tot de unul de amuzament, adică absolut tembelul Nuns on the Run, joc pe care l-am jucat tot în maximum de oameni, adică 7. Premisa Nuns on the Run este de ținut minte: toți mai puțin unul dintre jucători controlează o măicuță dintr-o mănăstire într-o noapte liniștită în care măicuțele au toate chef să-și îndeplini dorințele. Jucătorul care nu joacă cu o măicuță este cel care le controlează pe cele 2 starețe chitite să le prindă pe măicuțe și să le trimită în camerele lor.

Vă dați seama că atunci când am văzut că sora Angelica cu care jucam avea pofta de a primi o scrisoare de la iubitul ei secret mi-am dat seama că ăsta e un joc pentru mine. De jucat, el se joacă mai puțin intuitiv decât celelalte 2 de mai sus. Fiecare jucător are un scop (dorința secretă) care înseamnă să ajungă într-un anumit loc de pe hartă. La fiecare tură, jucătorii se mută în secret, mutările lor fiind înregistrate pe o foaie de fiecare în parte. Atunci când starețele se întâmplă să se mute pe lângă măicuțele-ninja, ele le pot vedea sau auzi pe acestea din urmă. Scopul măicuțelor este să își îndeplinească dorința și să se întoarcă în cameră, iar scopul starețelor este să le prindă pe măicuțe de un număr de ori (în cazul nostru, 8).

Tavi a fost ales să fie personajul negativ care patrula pe culoare, însă aglomerația din unele zone a dus la situații absolut amuzante ca cea în care 2 măicuțe au fost prinse în același loc fără ca ele să știe că sunt în același loc. Tot Tavi a fost și câștigătorul partidei încrâncenate de Nuns on the Run, deși vreo 2 măicuțe erau cât p-aci să ajungă în camere înainte de sfârșit, lucru care le-ar fi adus lor câștigul.

Per total, a fost un joc puțin confuz pentru noi, deși după jumătate ne-am dumirit bine. A fost foarte amuzant să ne gândim cum se plimbă măicuțele prin umbre, dar parcă era puțin ciudat să nu vedem nicio mișcare efectivă pe hartă (totul făcându-se în capul nostru și marcându-se pe foaie). Oricum, Nuns on the Run a fost o încheiere (pentru noi) foarte bună a unei seri plină de voie bună în Ceainărie.

Ca să nu ne consideraţi chiar egocentrici, am văzut ce s-a jucat şi pe la alte mese, adică Cluedo, City of Thieves, Gosu sau Ghost Stories. Nu le-am jucat şi pe astea, dar o s-o facem sigur data viitoare. Cert e că de-abia aşteptăm următoarea întâlnire!