miercuri, 10 august 2011

Cine ne prezintă jocurile? - Radar Reviews

Dacă până acum v-am prezentat pe unii dintre cei mai cunoscuți revieweri de board games, adică preferații mei dintre cei cunoscuți, astăzi am să vă prezint munca unui om mai puțin cunoscut, parțial datorită faptului că a intrat în branșă de doar câteva luni.

 

Din câte mi-am dat eu seama din informațiile postate de acest user pe BGG, C Paget, este vorba de o doamnă din Canada (elementar, dragă Watson!), care a încercat să își combine pasiunea pentru diagrame cu cea pentru board games. Forma pe care a luat-o această îmbinare este Radar Reviews, adică o serie de reviewuri minimaliste în cadrul căreia a postat deja de 26 de ori în mai puțin de 4 luni!

Radar Reviews se bazează pe o structură standard de 15 variabile, pe fiecare variabilă jocul primind o notă de la 1 la 10. Cum un review nu putea fi doar cu cifre, C Paget s-a ocupat și cu explicația notei oferite în același stil minimalist. Ceea ce este deosebit la reviewurile ei, însă, este că a folosit cele 15 note pentru a crea o diagramă de tip radar, toate punctele obținute fiind legate între ele prin linii, rezultând astfel o formă geometrică unică pentru acel joc. Teoretic, jocurile care seamănă între ele vor avea forme geometrice asemănătoare.

Scopul declarat al diagramelor lui C Paget este acela de a fi folosite ca unelte comparative între jocuri. Este însă clar că dacă un joc are note mai mari, deci o suprafață o mai mare, nu înseamnă că acel joc este mai bun întotdeauna, lucru recunoscut și de autoare. Câteva dintre reviewurile ei cele mai bune sunt cel pentru Puerto Rico sau cel pentru Agricola.

Oricum ar fi, mi se pare foarte interesant de urmărit cum poate fi dus la statistică pură opinia unuia despre un review, însă trebuie ținut în minte întotdeauna că experiențele mele sau ale lui C Paget pentru un joc nu au cum să fie aceleași pentru toți oamenii. Fiecare review, fie și o diagramă a unuia trebuie luate cu un vârf de sare, cum zice bulgarul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu