Mai jos aveți impresiile lui Vladimir Sfrija despre jocul Ricochet Robots.
1. Cum aţi început să jucaţi prima dată acest joc?
Întuneric. Întuneric total, parcă dintotdeauna. Așa mult timp trecuse de când ne-am trezit la viață… Trăiam cu amintirea luminii și culorilor din prima perioadă a existenței noastre, și cu speranța că o vom vedea din nou. De când am fost închiși, singurul nostru contact cu lumea de afară se redusese la obișnuitele cutremure periodice.
Totuși, de ceva vreme, lumea se liniștise. În întuneric, împreună cu frații mei, ne întrebam ce s-a întâmplat. Apoi, un cutremur ceva mai liniștit decât cele cu care ne obișnuiserăm se declanșa, și o rază de lumină intra printr-un colț al încăperii. În decurs de câteva secunde, tot acoperișul se ridica și am fost expuși total la lumina minunată care ne-a lipsit așa de mult. Când ne-am revenit puțin de pe urma șocului, am observat deasupra noastră câteva ființe uriașe, dar care păreau prietenoase. Înțelegeam ce spun, vorbeau limba Creatorilor. Îmi amintesc că ființa care ridicase acoperișul le spunea celorlalți cum abia aștepta să “joace din nou acest joc”, fiindcă îl încercase o data și a decis pe loc că trebuie să-l cumpere. Nu am înțeles exact ce vrea să spună, dar nu îmi pasă. Eram doar fericit că am fost, în sfârșit, eliberați.
Numele meu este Red, și aceasta este povestea mea.
2. Cum se joacă jocul?
Suntem cinci frați: Grenz “The Hippie”, Yellaw “Fricosu’”, Blu, Silvester “Fatty” și cu mine. Lui Blu nu i-am pus o poreclă deoarece, fiind liderul și un robot mai serios decât noi, s-ar supăra. V-ați prins, toți suntem roboți, și am fost creați să provocăm și să stresăm mințile ființelor inferioare nouă, de fiecare dată când aceștia doresc.
Cum reușim noi, niște roboței mici (și deși îmi vine greu să recunosc, de plastic –sincer, nu știu de ce am fost numiți “roboți”, dar legile Creatorilor nu se discută-) să aducem niște ființe gigantice în pragul disperării? Destul de simplu: Avem patru table, care se combină fără un model prestabilit, și se fixează în centru, alcătuind o tablă mare, pătrată (asemănătoare cu un labirint, dar care oferă o libertate de mișcare mai mare decât ar face-o un labirint adevărat). Pe aceasta se găsesc 17 simboluri diferite. Le oferim victimelor 17 cartonașe mici și rotunde, fiecare având o parte care indică unul din simbolurile mai sus menționate. Acestea sunt amestecate, și puse cu fața în jos. O dată ce unul este întors cu fața în sus și victimele văd simbolul – ținta turei respective, începe jocul. Vedeți voi, fiecare țintă (în afară de una specială), are una din culorile noastre: roșu, verde, galben, sau albastru (argintiu nu, fiindcă Fatty e mai fraier, are în general rol de stâlp). Scopul victimelor este să găsească un mod în care să aducă robotul cu culoarea respectivă în ținta aceea de pe hartă, din cât mai puține mutări. Nu este totuși ușor, deoarece aici intervenim noi cu “talentul” nostru. Nu ne putem mișca decât pe verticală și orizontală, și nu ne oprim decât atunci când întâlnim în cale un obiect dur – perete sau alt robot. O dată ce primul reușește să găsească o soluție, o anunță cu voce tare. În acel moment clepsidra este întoarsă, și ceilalți au un minut la dispoziție să găsească (și anunțe) o soluție din mai puține mișcări. Când expiră timpul, cel cu soluția cea mai curajoasă trebuie să o pună în practică, și dacă reușește, câștigă cartonașul cu simbolul respectiv. După aceea, începe o tură nouă, cu un nou cartonaș, și totul se repetă până se termină cartonașele. Evident, câștigă cel care a adunat cele mai multe cartonașe.
3. Ce vă place la joc?
În primul rând, ne place să râdem de ființele care îndrăznesc să ne pună la încercare, și ne așezăm în niște locuri din care este aproape imposibil să ne ducă la țintă. Totuși, îi respectăm pe cei care reușesc. În același timp, le râdem în nas celor care se îndepărtează spunând că nu le place jocul și că nu e de ei.
Profităm de orice ocazie să râdem de Silvester (roboțelul argintiu, în caz că nu v-ați prins), fiindcă el e singurul dintre noi care nu are ținta lui proprie. De aceea, mai tot timpul (în afară de cazul în care apare ținta specială) el e folosit de ființe doar ca să ne oprească pe noi.
4. Ce nu vă place la joc?
Trebuie sa recunosc, nu este chiar comfortabil să fiu lovit de pereți sau să fiu dat cap în cap cu alți frati de-ai mei la fiecare tură.
5. Cui i-aţi recomanda jocul ales?
Din păcate pentru noi, suntem din când în când învinși la propriul joc, iar asta se întâmplă când punem la încercare ființe care apreciază acest stil de competiție, cărora le place să gândească, și care se bazează mai puțin pe factorul noroc și mai mult pe strategie. Totuși, aceștia sunt cei care ne apreciază și ne scot la lumină cel mai des.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu