Încheiem această trilogie a prezentărilor foto cu un joc clasic al lui Reiner Knizia, matematicianul care a născocit (și publicat) mai multe jocuri decât ați jucat mulți dintre voi, și nu spun asta ca să vă minimizez experiența ludică, nicidecum.
luni, 2 septembrie 2013
Prezentare componente - Jocuri în limba română - Kingdoms
duminică, 1 septembrie 2013
Prezentare componente - Jocuri în limba română - Urzeala Tronurilor
Probabil cel mai spectaculos univers fantasy de după Lord of the Rings, cel al lui George R. R. Martin a beneficiat, în toți acești ani, în mod evident, de extrem de multă atenție. Dar totul a crescut exponențial de la începerea serialului HBO care a împrumutat numele primei cărți din serie, Game of Thrones.
Doamnelor și domnilor, Urzeala Tronurilor:
vineri, 30 august 2013
Cea mai nouă extensie pentru Regele din Tokyo apare și în limba română!
Cea mai noua extensie a jocului King of Tokyo - Halloween Colector's Pack 1 va fi disponibila si in limba romana prin intermediul Lex Grup sub noul brand Lex Games.Regele din Tokyo - Halloween va contine doi noi monstri: Pumpkin Jack si Boogie Woogie! Fiecare monstru va avea cartile sale de evolutie. Pe langa asta in pachet va fi si 1 set de zaruri negru cu portocaliu. Cei doi noi monstri adauga mecanici noi jocului: Evolutii Cadou: pot fi date altor monstri atunci cand le faci lovituri...si crede-ne ca nu vor fi chiar placute.
O alta noutate in aceasta extensie sunt Costumele: un monstru poate avea oricate costume la un moment dat dar aceastea pot fi furate de ceilalti monstri atunci cand dau 3 labute pe zar:).
Aceasta extensie va fi produsa in cantitati limitate.
Jocul va contine:- 1 regulament- 16 carti de evolutie- 1 tabla pentru monstrul Pumpkin Jack- 1 tabla pentru monstrul Boogie Woogie- 2 figurine din carton si standuri de plastic- 1 set de zaruri Halloween- 12 carti Costum- 1 carte promotionala misterioasa.
miercuri, 28 august 2013
Prezentare componente - Jocuri în limba română - Star Wars: X-Wing - Jocul cu miniaturi
După o pauză în care sper că ne-ați simțit lipsa (noi vouă, cu siguranță), revenim cu o serie de prezentări care sper că vă va retrezi cheful de board games la acest început de toamnă. Și cum toamna se numără bobocii, prietenii de la cutia.ro vă pun pe raft nu mai puțin de 3 titluri de la Fantasy Flight Games traduse în limba română.
miercuri, 17 iulie 2013
Ce să mai jucăm? - Cooperative - Dificultate ridicată
Aveam o restanță la voi în privința completării acestei liste de cooperative pe care vi le recomand cu căldură. Am ajuns așadar la cele mai cu greutate 3 jocuri din listă, pentru cei care apreciază un cooperativ care se zbate și dă cu ei de pământ cât de des posibil.
luni, 15 iulie 2013
Jocuri în limba română - Tzolk'in: Calendarul Maiaș
În fiecare an sunt câteva jocuri care sparg gura târgului prin diverse aspecte inovatoare sau pur și simplu printr-o calitate de excepție. Anul trecut, după Essen, nu a fost nicio excepție. Terra Mystica și jocul despre care vă voi vorbi astăzi s-au detașat de pluton repejor, ceea ce n-a fost o surpriză pentru majoritatea. Ce a surprins piața românească a fost că în premieră, unul dintre aceste jocuri a apărut în magazinele noastre în limba română.
joi, 11 iulie 2013
Toate jocurile de la Lex Hobby Store sunt reduse!
luni, 8 iulie 2013
Board Game Buzz 8 Iulie
- Dacă tot v-am înnebunit în ultima vreme cu cooperativele, poate ar trebui să știți că cele mai prestigioase premii din industrie au fost câștigate de 2 cooperative: Hanabi a câștigat Spiel des Jahres 2013, surprinzând pe toată lumea și fiind unul dintre cele mai mititele jocuri care au câștigat acest premiu, iar Legends of Andor a câștigat Kennerspiel des Jahres 2013. Mi-ar fi plăcut să vă spun mai mult decât că abia aștept să pun mâna pe ele.
- Pentru cei care-l mai țin minte pe probabil cel mai carismatic video-reviewer de board games, Scott Nicholson va scoate pe tarabă anul acesta, la Essen, cel de-al doilea lui joc după Tulipmania 1637. Jocul se numește Going, Going, GONE!, nume ce vrea să sugereze o licitație nebună, desfășurată în timp real. Unul dintre jucători va fi amfitrionul și va dicta ritmul licitației. Cum licitațiile sunt o mare chestie în Statele Unite, probabil că joculețul va suscita ceva interes.
- Pentru fani și poate că nu numai, Cryptozoic Entertainment are ambiția să reînvie TCG-urile (bine, bine, poate nu sunt chiar moarte) scoțând pe piață Adventure Time Presents: Card Wars folosind ca desfășurare universul unei serii animate destul de cunoscute, desigur, Adventure Time. Deocamdată nu se știe mare lucru, doar că jocul va veni în Starter Set-uri de 40 de cărți cu care se poate juca din prima.
- Apropo de reînvieri, aparent Mice and Mystics a venit pe un val de interes crescut pentru storytelling games. Spun asta pentru că FFG tocmai a anunțat că va edita jocul Winter Tales, apărut anul trecut la Essen, un joc care sună foarte interesant. Ce mi se pare în mod special entuziasmant este folosirea unor Story Cards, cu desene foarte schematice și deschise la interpretare pe care jucătorii le vor juca și pe care vor trebui să le integreze în peisajul narativ de până atunci, interpretând desenul în orice fel vor. Jocul îi va împărți pe jucători în 2 facțiuni, fiecare cu questurile ei de îndeplinit.
joi, 4 iulie 2013
Lansare națională Regele din Tokyo
Alerta! Alerta! Monstrii au aterizat pe pamant si toata lumea e in pericol. Ma rog...toata lumea din Tokyo! Monstrii mutanti se lupta pentru suprematie in orasul Tokyo! Poti fi cine vrei tu: CyberBunny, Kraken, un Alienoid sau chiar The King. Intra in joc si arata concurentilor ca tu esti adevaratul Rege din Tokyo.
Regele din Tokyo (denumire originala King of Tokyo) este un joc de strategie combinat cu noroc conceput de Richard Garfield, omul care a oferit lumii cel mai celebru joc de carti, Magic the Gathering, asta pe langa alte jocuri inovative (ex. Robo Rally). Jocul a fost localizat (tradus in 16 limbi) si a luat nenumarate premii, unele foarte importante ca de exemplu Board Game Geek Cel mai bun joc de familie, Cel mai bun joc pentru copii, Cel mai bun joc de petrecere.
Fie ca esti din Bucuresti, Brasov, Iasi, Targu Mures sau Timisoara vino in weekendul 13-14 iulie la partenerii nostrii pentru a lua parte la lansarea jocului de societate Regele din Tokyo.
Ce se intampla la lansare?
luni, 1 iulie 2013
Tzolk'in: Calendarul Maiaș - Prezentare componente
Nu poate fi decât extrem de îmbucurător că au trecut doar câteva luni de la apariția celui mai răsunător succes al anului trecut pentru a ne bucura și noi de el în limba română. Sub numele de Tzolk'in: Calendarul Maiaș, prietenii de la Lex Hobby Store ne-au arătat că limba noastră se poate număra printre primele ediții internaționale ale unui joc de asemenea succes, lucru pentru care nu merită decât călduroase felicitări.
vineri, 28 iunie 2013
Un cooperativ perfect - Into the Pit (LOTR: The Card Game - extensia Khazad-dûm)
De câteva luni încoace eu și soția ne-am setat eforturile comune în a ne lupta cu lighioanele din universul lui J.R.R. Tolkien, într-un joc care a stat suficient în rafturile noastre, dar pe care l-am redescoperit brusc și iremediabil, The Lord of the Rings: The Card Game. Fiind un LCG, mișcarea evidentă a fost să-l creștem în conținut prin expansiuni. Nu o să insist acum pe acest aspect, poate cu altă ocazie.
marți, 18 iunie 2013
Jocurile Jocului Anului - Love Letter
Faptul că a reușit să devină atât de repede unul din jocurile alea pe care le are mai oricine acasă nu poate decât să atragă atenția asupra Love Letter. Un joc extrem de simplu ca regulament ca acesta are două căi posibile de urmat: să fie adoptat de majoritate și să ajungă treptat să intre în colecțiile tuturor sau să fie ignorat complet. Faptul că jocul lui Seiji Kanai a urmat prima cale nu poate însemna decât că merită să se afle pe această listă, printre nominalizările la Jocul Anului în România - categoria ușoară.
duminică, 16 iunie 2013
Review Rise of the Zombies! - Dificultatea la rang de artă
Să scrii despre (încă) un joc cu zombi când probabil toată lumea a aflat că ești un fan al genului, nu e chiar ușor. Adică trebuie să vă conving că nu e doar o nebunie de a mea, e un articol pe care merită, ba nu, trebuie să îl citiți. Bine, atunci poftiți: este cel mai greu (pe alocuri frustrant) cooperativ pe care l-am jucat. Și e primul cooperativ în care am simțit că îmi vine să zic „ia mai descurca-te și singur că eu mor aici”.
luni, 10 iunie 2013
Campionatul Național de Carcassonne - Etapa locală Iași
sâmbătă, 8 iunie 2013
Ce să mai jucăm? - Cooperative - Dificultate medie
Iată că am găsit vremea pentru a vă mai povesti despre 3 alte jocuri cooperative pe care merită să le jucați și care ne-au marcat nouă existența într-un fel sau altul. De data asta, vom lua sub lupă niște jocuri care nu mai pot fi jucate chiar cu un copil preșcolar ca cele dinainte, dar totuși nu vorbim nici de experiențe care să vă înfierbânte creierele.
duminică, 2 iunie 2013
Review The Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring Deck-Building Game
Am vorbit despre franciza The Lord of the Rings pe acest blog de poate că unora vi s-a acrit. Dar asta nu pentru că aș fi eu un enorm fan al scrierilor lui Tolkien (deși nu am cum să neg că au fost deschizătoare de drumuri pentru genul fantasy). Ci pentru că universul lui este extrem de cunoscut și a fost extrem de fecund pentru designerii și editurile de board games.
marți, 28 mai 2013
Jocurile Jocului Anului - Exodus: Proxima Centauri
Să evaluezi un joc realizat într-o proporție foarte importantă de români va fi întotdeauna dificil. Mai ales atunci când îi cunoști personal pe designeri și cu atât mai mult cu cât ai fost parte din procesul de dezvoltare al respectivului joc, fie și într-o măsură foarte mică, într-o sesiune de testare. Dar în același timp sunt foarte fericit că am ajuns în această postură, pentru că arată că Exodus: Proxima Centauri este un joc apreciat de jucătorii români, care l-au nominalizat între primele 6 jocuri pentru avansați de anul trecut.
marți, 21 mai 2013
Ce așteptăm? - Regele din Tokyo
Acum puține luni făceam review unui joc simplu și foarte haios care a avut succes cu absolut oricine l-a încercat alături de noi. Semnat de Richard Garfield, tăticul Magic: The Gathering, King of Tokyo a fost un hit surprinzător în foarte multe țări. Și are toate șansele să fie în continuare unul și în România.
luni, 20 mai 2013
Ce să mai jucăm? - Cooperative - Dificultate scăzută
După niște ani de scris și jucat diverse board games, m-am gândit că ar fi frumos și util pentru unii dintre voi să citiți niște articole în care să vă prezint pe scurt jocuri dintr-o anumită categorie care mi-au intrat la inimă dintr-un motiv sau altul.
joi, 16 mai 2013
Jocurile Jocului Anului - Star Wars: X-Wing Miniatures Game
Așa cum v-am mai spus, sunt o mândră parte din proiectul „Jocul Anului 2012”, inițiat de Boardgames-blog, în sensul că sunt unul dintre cei 7 membri ai juriului care va desemna atât „Cel mai bun joc pentru începători” cât și „Cel mai bun joc pentru avansați”. Între timp, apele s-au despărțit și s-au distins 12 jocuri (câte 6 pentru fiecare dintre cele 2 categorii) din care va trebui să alegem. Drept urmare, vă propun această scurtă serie de articolașe în care să-mi exprim părerea cu privire la aspectele care se vor lua în considerare pentru a desemna Jocurile.
duminică, 12 mai 2013
Rise of the Zombies! - Prezentare componente
"Nu încă un joc cu zombii!”. E o reacție validă în acest moment după atâtea încercări situate în universul nemorților cotropitori care anul trecut au culminat cu hitul Zombicide. Așa cum acum câțiva ani puteai sări cu exclamația „Nu încă un joc cu trenuri!”, zombii sunt astăzi o modă care probabil va trece când oamenii vor fi mai degrabă dezinteresați de ei. Până atunci, e de datoria noastră (mă rog, a mea, cât îmi stă în putere) să cernem grâul de neghină.
marți, 7 mai 2013
Tzolk'in: Calendarul Mayaș acum în stoc la Lex Hobby Store
The Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring Deck-Building Game - Prezentare componente
În afară de a fi jocul cu unul dintre cele mai lungi nume pe care le-am scris pe acest blog până acum, The Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring Deck-Building Game apare într-o perioadă în care combinatul de cărți în deck-uri pare să fi înghițit toate celelalte genuri de jocuri de societate.
duminică, 28 aprilie 2013
Ce aşteptăm? - Urzeala Tronurilor - Jocul de cărți (HBO edition)
După ce anul trecut au surprins pe toată lumea lansând Urzeala Tronurilor - Jocul pe tablă, despre care ați citit deja un review complet aici, echipa de la Lineart urmează să scoată pe piață în viitorul apropiat un joc de cărți situat în același univers, respectiv Urzeala Tronurilor, care nu trebuie să fie însă confundat cu primul.
joi, 18 aprilie 2013
Review The Resistance: Avalon - Ghidul tău pentru o carieră politică de succes
Din păcate, jocurile pe care să le joci dacă ai mai mult de 6 invitați sau comeseni în jurul tău sunt puține, așa că mă simt obligat ca atunci când dau de unul care merită să vi-l prezint. Mai ales că am jucat de multe ori The Resistance, un joc care lua ideea din spatele Mafia / Werewolves și o punea într-un context diferit, fără elementul de eliminare de jucători.
duminică, 14 aprilie 2013
Lex Hobby Store vă invită la precomenzi
Pe site-ul Lex Hobby Store veți putea găsi o nouă secțiune, cea de PRECOMENZI. Aici sunt listate jocuri care vor apărea în câteva luni și pe care cei de la Lex le vor aduce negreșit. De ce să faceți precomandă? Pentru că așa sunteți siguri că veți pune mâna pe un exemplar și pentru că prețurile de precomandă sunt mai mult decât tentante.
marți, 9 aprilie 2013
Board Game Buzz 9 Aprilie
- La capitolul „luați în calcul pentru rafturile goale” vine încă un joc cu zombi, după câteva zeci de alte jocuri similare din ultimii ani. De ce vă pun cu ochii pe el? Pentru că povestea jocului iese puțin din tipare împreună cu locația - Veneția, care e construită pe spatele unui monstru mitologic, Leviathanul, care însă nu e viu, ci un cadavru care învie. Și de acolo zombi! Și ar mai fi ceva, faptul că jocul e marcat în categoria action / dexterity, ceea ce poate fi o schimbare interesantă. Când: octombrie 2013. A, vorbeam de Carnival Zombie.
- You suck! E un joc care urmează să apară, desigur. Semnat de Ted Alspach (Ultimate Werewolf, Suburbia), jocul e din genul trick-taking, adică jocuri cu luat de mâini (gen Whist), doar că aici este vorba de pus mâna pe căpușa cu o anumită putere, adică un joc simplu și rapid. Și îi zice așa pentru că e un joc cu căpușe.
- Și uite că nu ne mai oprim din recomandări. E ultima din acest calup, promit. Maximum Takedown este aceasta, care sună ca un joc de consolă din anii '90 și se joacă ca (cred) nici un alt joc de cărți de până acum. Adică fiecare jucător ia în primire un pachet standard, cărți pe care le va folosi aruncându-le peste cele ale celorlalți jucători, cu scopul de a avea cât mai multe simboluri de-ale lui descoperite și de-ale inamicilor acoperite. Regulile au apărut deja, aici.
- Iubitorii RftG se vor bucura să audă că varianta Roll for the Galaxy va fi pe piață la 30 aprilie, iar extensia exclusivistă (incompatibilă cu celelalte extensii) Race for the Galaxy: Alien Artifacts va fi disponibilă, o zi mai târziu, de Ziua Internațională a Muncii.
- Uau, într-o notă when good hobbies go bad, Ed Carter, omul din spatele editurii Cambridge Games Factory și co-designer al Glory to Rome, aparent a ajuns la sapă de lemn, pierzându-și casa și economiile, în urma a proiectului-fiasco de restilizare a jocului care i-a adus faima, de pe Kickstarter.
joi, 4 aprilie 2013
Review Gosu - Elogiu pentru goblini
Cui nu-i plac goblinii? Bine, nu la modul la care să-ți dorești unul în casă și să dormi cu el în pat, dar toată lumea cred că e de acord că, dintre creaturile fantastice închipuite vreodată, goblinii sunt un fel de Robert Downey Jr. Adică cool, amuzanți și total imprevizibili. Nu mă întrebați ce mi-a venit cu această comparație.
Atenție, vi se pregătește ceva! (de la Lex Hobby Store)
miercuri, 3 aprilie 2013
Lex Hobby Store vă oferă reduceri la zeci de jocuri
Cum tot românul e amator de oferte, îmi imaginez că o să faceți ochii mari la ce pun prietenii de la Lex Hobby Store: reduceri la câteva zeci de jocuri! Tot ce trebuie să faceți este să intrați pe lista lor și să activați filtrul numit „Promoții” din centrul paginii.
luni, 1 aprilie 2013
Jocul Anului în România 2012
Anul trecut, Board Games Blog au început o aventură interesantă în privința desemnării celui mai bun / celui mai jucat / celui mai iubit joc din România. Anul acesta suntem bucuroși să vă anunțăm că am dat curs invitației lor de a face parte din juriul care va desemna anul acesta, pe un regulament complet nou, Jocul Anului în România, pentru jocurile din anul care s-a încheiat acum vreo 3 luni.
Spor la joacă și la nominalizat!
duminică, 31 martie 2013
Etapa timișoreană a Campionatului Național de Carcassonne
Duminică, 14 aprilie anul curent, toți pasionații de Carcassonne din Banat sunt invitați la etapa timișoreană a Campionatului Național a acestui joc. Dacă nu știți încă despre ce e vorba și vreți să recuperați în astea 2 săptămâni rămase, citiți acest review.
vineri, 29 martie 2013
Tabletop Day prin România
La inițiativa celor de la Geek & Sundry, ziua de 30 martie 2013 a fost declarată International Tabletop Day, adică ziua internațională a jocurilor de societate, ca să fie ca la noi. Remarcabil e că foarte multe dintre magazinele din România s-au raliat la această inițiativă și anunță pentru mâine foarte multe evenimente. Iată-le:
Lords of the Boards ne promit un eveniment foarte complex începând cu ora 14, în clubul Ludic. Pe lângă o listă de câteva zeci de jocuri pe care le puteți încerca la eveniment, cei de la LOTB anunță un concurs de Android: Netrunner, unul de Tzolk'in și unul de Saboteur, ca să aveți din ce alege, toate cu premii. Detalii despre eveniment, găsiți pe pagina lui de Facebook.
East European Comic Con
Cutia.ro ne anunță că îi vom găsi la evenimentul East European Comic Con, primul eveniment pentru geeks, din România, în care veți putea încerca toate jocurile lansate până acuma de editura asociată magazinului (Citadele, Urzeala Tronurilor, Dominion și toate celelalte), dar și jocuri mai noi, cum ar fi Urzeala Tronurilor: Jocul de Cărți sau Kingdoms.
Le & Le Games vor fi și ei la EECC, în principal pentru a-și prezenta proiectul lor de board game care reinventează clasicul joc de fotbal cu nasturi. Este vorba de Sectorball - 12 Touches Table Soccer, pe care îl puteți sprijini aici.
Tot la EECC îi vom găsi și pe cei de la Red Goblin, unde veți putea încerca în mod „casual” multe dintre jocurile cele mai cunoscute: Saboteur, Coloniștii din Catan, Ticket to Ride, Dixit Odyssey, Saboteur și multe altele.
Taraba de Jocuri va fi și ea la EECC, unde vă invită la diverse sesiuni de jocuri: Coloniștii din Catan, Star Wars: The Card Game, Star Wars: X-Wing Miniatures Game, Cyclades, Cosmic Encounter, asta în cele 2 zile ale convenției (30-31 martie).
luni, 25 martie 2013
Prima impresie: Lost Temple
Vă povesteam zilele trecute despre cum am încercat în Ceainăria Tabiet 2 jocuri noi pentru grupul nostru. Primul a fost Timeline, o surpriză împachetată în simplitate și frumusețe, iar cel de-al doilea este Lost Temple, un alt joc de la Bruno Faidutti, creatorul Citadelelor.
Exploratorul american care, în ciuda aparențelor, nu abuzează copii indigeni |
duminică, 24 martie 2013
Review Mice and Mystics - Fantasy cu rozătoare
Mice and Mystics e o apariție care pe mine m-a luat prin surprindere. L-am așteptat cu o doză mare de curiozitate și interes, asta pentru că m-a hipnotizat tematica simpatică și componentele desenate cu mare atenție.
miercuri, 20 martie 2013
Prima impresie: Timeline
Weekendul trecut am dat o raită prin Ceainăria Tabiet. Știți voi, locul ăla unde găsești bere, ceai (de ce am început cu bere?), sandvișuri delicioase și mai ales o groază de jocuri. Și cum nouă nu ne place să trecem pe-acolo fără să mai învățăm câte ceva nou, am bifat 2 experiențe. Prima de care vă voi povesti a fost Timeline, un joc care a devenit foarte repede cunoscut prin multe locuri. De ce? Stați puțin, vă zic imediat.
joi, 14 martie 2013
Lex Hobby Store vă oferă livrare gratuită!
miercuri, 13 martie 2013
Review Uchronia - Mai mult decât Glory to Rome cu dinozauri
Uchronia e un joc care a pornit cu scandal. Un scandal creat și alimentat de nemulțumirea editurii care a lansat jocul Glory to Rome, Cambridge Games Factory. De unde pleca această nemulțumire? De la faptul că Uchronia este o reinterpretare a regulilor din Glory to Rome, o reinterpretare prea apropiată de jocul original, în accepțiunea Cambridge Games Factory, lucru care i-a făcut pe aceștia să se scandalizeze public, acuzând un plagiat.
marți, 12 martie 2013
Ce așteptăm? - Zombicide Season 2
Presupun că nu e o surpriză că mă entuziasmează jocul din acest titlu, dacă ați citit review-ul pe care l-am făcut jocului Zombicide. Pentru cine nu este familiarizat deloc cu de acum seria Zombicide, aflați că e vorba de niște jocuri cu zombi, evident, care s-au evidențiat printr-un număr impresionant de miniaturi, prin grafica extrem de detaliată a planșelor de joc și printr-o experiență care pune jucătorii în fața unei hoarde de nemorți, cam ca în filmele din ultimele decade.
Și ar mai fi de zis și că primul joc a ieșit în evidență prin suma absolut enormă cu care a bătut toate recordurile la capitolul board games finanțate prin portalul de crowd-funding Kickstarter, pe care a strâns aproape 800.000$.
luni, 11 martie 2013
Board Game Buzz 11 Martie
- Mare veste mare pentru fanii Star Trek. Anume că după jumătatea anului vă veți putea delecta cu Star Trek: Attack Wing, un joc cu lupte spațiale între miniaturi ale navelor din universul Star Trek. Sună cumva cunoscut? Evident, pentru că editura Wizkids utilizează fix sistemul licențiat de Fantasy Flight Games în Star Wars: X-Wing Miniatures Game. Unii deja au fantezii cu lupte între X-Wing-uri și nava Enterprise, într-un festin pentru orice geek.
- Într-un articol foarte interesant din The Wall Street Journal, coproprietarul editurii Days of Wonder vorbește despre succesul financiar al companiei și despre filosofia lor de a scoate jocuri puține, dar foarte atent construite. Pe lângă asta, vorbește despre vânzările seriei Ticket to Ride, care s-a vândut într-un număr incredibil de mai mult de 2 milioane de copii, și încă 1.8 milioane digitale.
- Un joc pe lista noastră de așteptări mari este Mascarade al lui Bruno Faidutti, un alt joc cu roluri, după super-cunoscutul Citadele. Ce e diferit? Mult mai mult bluf, ceva alba-neagra și niște exerciții de memorie. V-am băgat în ceață? Uitați-vă atunci la poza de mai jos, ca să vă dați seama că e un joc de așteptat.
- Tot de la Bruno Faidutti (în colaborare cu Nathalie Grandperrin), ar mai fi de așteptat aparent haiosul Speed Dating, care a apărut deja anul trecut în Franța, dar pare că n-a prea fost băgat în seamă de nimeni. Eu zic că sună haios, în ideea unui joc de petrecere pentru 3-6 jucători, în care un jucător are 6 cărți, 3 cu trăsături femine și 3 cu trăsături masculine, dintre care alege să-și creeze un personaj (pe tiparul „blondă, corp superb, îmi place Dostoievski”). Ceilalți jucători trebuie să-și etaleze și ei propriul personaj și apoi să-l convingă pe primul că sunt o pereche perfectă.
- Și tot la capitolul „speranțe” merită menționat SOS Titanic, al lui Bruno Cathala și Ludovic Maublanc, un joc cooperativ pentru 1-5 jucători, toți membri ai echipajului faimosului Titanic, care, în urma impactului cu la fel de faimosul aisberg, se văd nevoiți să salveze oamenii de la bord. Scopul este, evident, să scape cât mai multe persoane, urcându-i în bărcile de salvare de la bord. Așteptați-l în septembrie 2013, de la Ludonaute.
miercuri, 6 martie 2013
Primul weekend din cadrul campionatului de Carcassonne
marți, 5 martie 2013
Mice and Mystics - Prezentare componente
Ce îmi place când jocurile despre care scriu cu entuziasm în secțiunea Ce așteptăm? îmi ajung în mâini și se prezintă cum îmi imaginam. Despre Mice and Mystics vă povesteam prin noiembrie și vă spuneam că promite a fi un joc foarte atmosferic de dungeon crawling, și crawling poate să fie la propriu, că doar personajele principale sunt 6 șoricei. Șoricei care au fost odată oameni, înainte de a fi transformați în rozătoare de o vrăjitoare rea.