miercuri, 28 august 2013

Prezentare componente - Jocuri în limba română - Star Wars: X-Wing - Jocul cu miniaturi

După o pauză în care sper că ne-ați simțit lipsa (noi vouă, cu siguranță), revenim cu o serie de prezentări care sper că vă va retrezi cheful de board games la acest început de toamnă. Și cum toamna se numără bobocii, prietenii de la cutia.ro vă pun pe raft nu mai puțin de 3 titluri de la Fantasy Flight Games traduse în limba română.


Primul pe listă a venit Star Wars: X-Wing - Jocul cu miniaturi, un joc care a luat pe toată lumea prin surprindere anul trecut, când a apărut, prin succesul fulminant de care a avut parte. Noi zicem că succesul său s-a datorat stilului unic de joc, extrem de deschis și de antrenant. Deși jocul e marcat ca fiind pentru 2, cu ce aveți în cutie veți putea juca și în 3, doi dintre jucători fiind în echipă.

miercuri, 17 iulie 2013

Ce să mai jucăm? - Cooperative - Dificultate ridicată

Aveam o restanță la voi în privința completării acestei liste de cooperative pe care vi le recomand cu căldură. Am ajuns așadar la cele mai cu greutate 3 jocuri din listă, pentru cei care apreciază un cooperativ care se zbate și dă cu ei de pământ cât de des posibil. 


De fapt, chiar citeam zilele trecute cum Matt Leacock, creatorul Pandemic povestește cum un design cooperativ reușit este acela care ține jucătorul pe marginea prăpastiei mereu, dar care în fiecare moment îi arată o firimitură din perspectiva victoriei. Toate jocurile de pe această listă reușesc să facă asta, numai că unele (respectiv cele 3 despre care scrie mai jos) vă vor ține mai aproape de marginea prăpastiei decât celelalte.

luni, 15 iulie 2013

Jocuri în limba română - Tzolk'in: Calendarul Maiaș

Jocul din acest review ne-a fost oferit spre testare de către Lex Hobby Store.

În fiecare an sunt câteva jocuri care sparg gura târgului prin diverse aspecte inovatoare sau pur și simplu printr-o calitate de excepție. Anul trecut, după Essen, nu a fost nicio excepție. Terra Mystica și jocul despre care vă voi vorbi astăzi s-au detașat de pluton repejor, ceea ce n-a fost o surpriză pentru majoritatea. Ce a surprins piața românească a fost că în premieră, unul dintre aceste jocuri a apărut în magazinele noastre în limba română.


Prin efortul prietenilor de la Lex Hobby Store, Tzolk'in: Calendarul Maiaș poate fi cumpărat din aproape orice magazin de profil, fiind, de fapt, prima traducere a unui joc de această magnitudine care este încă fierbinte pe piețele mari, ca cea germană. Astăzi vă vom povesti despre acest joc și vom încerca să descoperim de ce a suscitat atâta interes în lumea board games.

joi, 11 iulie 2013

Toate jocurile de la Lex Hobby Store sunt reduse!

De astăzi, la 13:30 până mâine dimineață, la ora 9:00, veți putea comanda zeci de jocuri din oferta Lex Hobby Store cu reducere de 12%!

Dacă vă întrebați ce găsiți, aflați că noi am dat de nu mai puțin de 10 pagini întregi din oferta lor cu reducerea aplicată. Adică nume ca Tzolk'in: Calendarul Maiaș, Regele din Tokyo, Eclipse, Agricola, Battlestar Galactica ori Cyclades și orice altceva mai găsiți în oferta lor.


Spor la cumpărături!

luni, 8 iulie 2013

Board Game Buzz 8 Iulie

  • Dacă tot v-am înnebunit în ultima vreme cu cooperativele, poate ar trebui să știți că cele mai prestigioase premii din industrie au fost câștigate de 2 cooperative: Hanabi a câștigat Spiel des Jahres 2013, surprinzând pe toată lumea și fiind unul dintre cele mai mititele jocuri care au câștigat acest premiu, iar Legends of Andor a câștigat Kennerspiel des Jahres 2013. Mi-ar fi plăcut să vă spun mai mult decât că abia aștept să pun mâna pe ele.

  • Pentru cei care-l mai țin minte pe probabil cel mai carismatic video-reviewer de board games, Scott Nicholson va scoate pe tarabă anul acesta, la Essen, cel de-al doilea lui joc după Tulipmania 1637. Jocul se numește Going, Going, GONE!, nume ce vrea să sugereze o licitație nebună, desfășurată în timp real. Unul dintre jucători va fi amfitrionul și va dicta ritmul licitației. Cum licitațiile sunt o mare chestie în Statele Unite, probabil că joculețul va suscita ceva interes.
  • Pentru fani și poate că nu numai, Cryptozoic Entertainment are ambiția să reînvie TCG-urile (bine, bine, poate nu sunt chiar moarte) scoțând pe piață Adventure Time Presents: Card Wars folosind ca desfășurare universul unei serii animate destul de cunoscute, desigur, Adventure Time. Deocamdată nu se știe mare lucru, doar că jocul va veni în Starter Set-uri de 40 de cărți cu care se  poate juca din prima.
  • Apropo de reînvieri, aparent Mice and Mystics a venit pe un val de interes crescut pentru storytelling games. Spun asta pentru că FFG tocmai a anunțat că va edita jocul Winter Tales, apărut anul trecut la Essen, un joc care sună foarte interesant. Ce mi se pare în mod special entuziasmant este folosirea unor Story Cards, cu desene foarte schematice și deschise la interpretare pe care jucătorii le vor juca și pe care vor trebui să le integreze în peisajul narativ de până atunci, interpretând desenul în orice fel vor. Jocul îi va împărți pe jucători în 2 facțiuni, fiecare cu questurile ei de îndeplinit.

joi, 4 iulie 2013

Lansare națională Regele din Tokyo

De la Lexu':
Alerta! Alerta! Monstrii au aterizat pe pamant si toata lumea e in pericol. Ma rog...toata lumea din Tokyo! Monstrii mutanti se lupta pentru suprematie in orasul Tokyo! Poti fi cine vrei tu: CyberBunny, Kraken, un Alienoid sau chiar The King. Intra in joc si arata concurentilor ca tu esti adevaratul Rege din Tokyo. 
Regele din Tokyo (denumire originala King of Tokyo) este un joc de strategie combinat cu noroc conceput de Richard Garfield, omul care a oferit lumii cel mai celebru joc de carti, Magic the Gathering, asta pe langa alte jocuri inovative (ex. Robo Rally). Jocul a fost localizat (tradus in 16 limbi) si a luat nenumarate premii, unele foarte importante ca de exemplu Board Game Geek Cel mai bun joc de familie, Cel mai bun joc pentru copii, Cel mai bun joc de petrecere. 
Fie ca esti din Bucuresti, Brasov, Iasi, Targu Mures sau Timisoara vino in weekendul 13-14 iulie la partenerii nostrii pentru a lua parte la lansarea jocului de societate Regele din Tokyo. 
Ce se intampla la lansare? 

luni, 1 iulie 2013

Tzolk'in: Calendarul Maiaș - Prezentare componente

Nu poate fi decât extrem de îmbucurător că au trecut doar câteva luni de la apariția celui mai răsunător succes al anului trecut pentru a ne bucura și noi de el în limba română. Sub numele de Tzolk'in: Calendarul Maiaș, prietenii de la Lex Hobby Store ne-au arătat că limba noastră se poate număra printre primele ediții internaționale ale unui joc de asemenea succes, lucru pentru care nu merită decât călduroase felicitări.


Referitor la joc, astăzi ne-am învrednicit să vi-l pozăm și arătăm prin obiectivul nostru foto, urmând desigur să vi-l prezentăm în detaliu, subiectiv, într-un review cuprinzător cât mai repede.

vineri, 28 iunie 2013

Un cooperativ perfect - Into the Pit (LOTR: The Card Game - extensia Khazad-dûm)

De câteva luni încoace eu și soția ne-am setat eforturile comune în a ne lupta cu lighioanele din universul lui J.R.R. Tolkien, într-un joc care a stat suficient în rafturile noastre, dar pe care l-am redescoperit brusc și iremediabil, The Lord of the Rings: The Card Game. Fiind un LCG, mișcarea evidentă a fost să-l creștem în conținut prin expansiuni. Nu o să insist acum pe acest aspect, poate cu altă ocazie.


Ce vreau să vă povestesc însă este despre incredibila experiență pe care ți-o oferă primul scenariu din expansiunea deluxe Khazad-dûm, denumit Into the Pit.

marți, 18 iunie 2013

Jocurile Jocului Anului - Love Letter

Faptul că a reușit să devină atât de repede unul din jocurile alea pe care le are mai oricine acasă nu poate decât să atragă atenția asupra Love Letter. Un joc extrem de simplu ca regulament ca acesta are două căi posibile de urmat: să fie adoptat de majoritate și să ajungă treptat să intre în colecțiile tuturor sau să fie ignorat complet. Faptul că jocul lui Seiji Kanai a urmat prima cale nu poate însemna decât că merită să se afle pe această listă, printre nominalizările la Jocul Anului în România - categoria ușoară. 

Mecanisme
Jocul este o combinație între cărți cu puteri variabile și un hand manaagement simplist, dar care se axează pe risc, bluf și deducție pentru a supraviețui între ceilalți pețitori care încearcă să pună bețe în roate.

duminică, 16 iunie 2013

Review Rise of the Zombies! - Dificultatea la rang de artă

Jocul din acest review ne-a fost oferit spre testare de către Lex Hobby Store.

Să scrii despre (încă) un joc cu zombi când probabil toată lumea a aflat că ești un fan al genului, nu e chiar ușor. Adică trebuie să vă conving că nu e doar o nebunie de a mea, e un articol pe care merită, ba nu, trebuie să îl citiți. Bine, atunci poftiți: este cel mai greu (pe alocuri frustrant) cooperativ pe care l-am jucat. Și e primul cooperativ în care am simțit că îmi vine să zic „ia mai descurca-te și singur că eu mor aici”.


Dacă v-am trezit interesul, să vă zic că Rise of the Zombies! e un joc de cărți de Dan Vesser și editat de compania proprie, DVG, care se laudă cu foarte multe jocuri de război cu avioane, mai nimic mainstream. Jocul s-a născut pe Kickstarter, unde a strâns o sumă foarte modestă pentru standardele altora și se poate juca în 1-8 jucători în vreo oră, asta dacă rezistați atât.