Nu pot să scriu un review despre acest joc fără a părăsi măcar puțin cadrul obiectiv și a pune o amprentă personală asupra lui: Carcassonne este primul board game pe care l-am cumpărat. Țin minte și acum ziua aceea de sfârșit de ianuarie când am desfăcut cutia abia cumparată, m-am minunat de piesele mici și colorate și am jucat primul joc, bucuroasă ca în școala primară. Și credeți-mă, am fost o elevă tare entuziastă! Ehei, și de atunci, din ziua aia, am prins rău gustul jocurilor acestora de tablă…
Dar să revenim la oile noastre! Sau, mai bine zis, la supușii noștri! Pentru că, în Carcassone, tu ești “the big boss”, și anume un super cuceritor de cetăți, care aspiră la cucerirea cetății Carcassone, ajutat fiind de 7 supuși (disponibili în 5 serii de culori diferite, câte o culoare pentru fiecare jucător – fig 1).
Cetatea Carcassonne nu arată niciodată la fel, de la un joc la altul: este compusă din 72 de cartonașe, care conțin drumuri, intersecții de drumuri, ziduri de oraș sau mănăstiri. Acestea se îmbină armonios între ele, ca un puzzle, formând în final o hartă plină de orașe mai mici sau mai mari, drumuri lungi și șerpuite și șiruri de mănăstiri mai ceva ca-n Bucovina (fig 2). Cartonașele sunt cu fața în jos înainte de a fi jucate, deci jucătorii n-au habar ce urmează să le pice. Regula este simplă: eu pun un cartonaș, tu pe următorul și tot așa.
Punem noi cartonașe, dar cum cucerim cetatea? Foarte simplu. Există 4 modalități de a folosi supușii despre care vorbeam mai sus; putându-le atribui 4 roluri, după cum urmează: tâlhar, cavaler, călugăr sau țăran. Aceștia se plasează opțional pe cartonașe, doar atunci când pui un cartonaș. Dacă pentru calugăr e evident că poate fi plasat atunci când îți pică un cartonaș cu mănăstire, ceilalți se plasează în felul următor: tâlharul pe un drum, cavalerul într-un oraș, țăranul pe câmp. În momentul când ai plasat un supus pe un segment anume de drum, oraș etc; acel segment îți este atribuit ție (și-ți vei lua puncte pe el), niciun alt jucător neputând să-și bage coada peste tine. Excepție fac totuși țăranii; ei pot fi plasați pe același câmp de diferiți jucători.
Cum se face însă că uneori te trezești coleg de oraș sau de drum cu încă un jucător? Vă zic eu: vorbim de un fel de puzzle aici; deci dacă eu îmi pun un pion pe un zid, tu îți pui pion pe alt zid și unul dintre noi se apucă să unească zidurile, iată-ne co-proprietari, fără să încălcăm regulile jocului (fig 3). Așa că vom împărți frățește punctajul jumi-juma (asta doar dacă nu te fixezi în a elabora planuri de unire a zidurilor și drumurilor cu altele pe care mai ai pioni, caz în care punctajul vine doar la tine – în calitate de majoritate).
Este important de știut că până când un drum, un oraș, o mănăstire nu-s gata (să aibă, respectiv, 2 capete de drum, toate zidurile, sau, la mănăstiri, să fie înconjurate de cartonașe), dacă ți-ai plasat vreun supus pe ele, acolo rămâne până la final de joc, iar punctajul tău va fi mai mic! Firește, dacă îndeplinești totuși condițiile de mai sus, îți iei pionul, te punctezi pentru mica victorie și poți refolosi supusul pentru a-ți aduce alte puncte. Excepție fac țăranii: pe ei nu-i mai poti ridica după ce i-ai prăbușit orizontal pe un câmp, dar îți dau multe puncte pentru fiecare oraș aflat în aria lor. Tocmai de aceea, ca strategie, aceștia se plasează mai spre final de joc (și nu uita, majoritatea câștigă). Deci gestionează-ți cu grijă pionii, că-s puțini, iar cartonașe – multe!
Că tot vorbeam de puncte un pic mai sus, trebuie să vă spun că evidența lor se ține pe o hartă care are de la 0 la 49 de segmente. Fiecare jucător își pune un supus (căci nu v-am spus, dar ei sunt de fapt 8/jucător, dar cu unul ținem scorul) pe segmentul 0 și îl mută de fiecare dată când termină un drum, un oraș sau o mănăstire, în funcție de punctajul atribuit fiecărei construcții (fig 4). La sfârșitul jocului se calculează proiectele neterminate și se iau puncte și atunci, însă cam pe jumătate.
Și, pentru a încheia drăguț, tot într-o notă personală, vreau să împărtășesc cu voi strategia mea preferată de joc: eu nu-mi doresc întotdeauna să câștig frumos, cu orașe multe și încununată de lauri; dimpotrivă, îmi place să joc agresiv și să-mi sabotez adversarii plasând diverse cartonașe întortocheate în jurul orașelor sau drumurilor lor, limitându-le/eliminându-le astfel posibilitatea de a-și completa aria de joc. Interacțiunea e mult mai mare așa, iar jocul devine mai incitant! Deci, pașnic sau agresiv, dragă jucătorule, o să te încânte Carcassone!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu