joi, 7 iunie 2012

Extensiile Carcassonne - Abație și primar (V)

Acest joc ne-a fost oferit de echipa de la cutia.ro

Cea de-a doua extensie pentru bătrânul Caracassonne care ne-a picat în mână este cea de-a cincea apărută, adică Carcassonne: Abație și primar. Spre deosebire de prima extensie pe care v-am prezentat-o, Prințesa și dragonul, căreia i-a și succedat, aceasta intră în categoria extensiilor care adâncesc strategia jocului, fiind bine primită la momentul lansării.

Ce aduce în plus extensia „Abație și primar”

La începutul jocului, fiecare jucător primește câte una din următoarele piese:
  • Abația - un soi de mănăstire specială, în sensul că nu poate fi plasată decât într-o „gaură”, adică fiind înconjurată din start cu alte 4 plăcuțe, oricare ar fi ele.
  • Primarul - este un soi de cavaler mai grăsan, în sensul că se așează tot într-un oraș în care nu există alt meeple, iar puterea lui este egală cu numărul de scuturi din acel oraș (putând fi și 0).
Primarul, căruța și hambarul
  • Căruța - poate fi așezată pe drum, oraș sau mănăstire ca un meeple normal, dar la punctare, poate fie să se întoarcă în mâna jucătorului, fie să se mute pe o structură liberă, adiacentă cu cel puțin una dintre bucățile structurii completate.
  • Hambarul - se așează doar la intersecția dintre 4 plăcuțe cu câmp, dintre care una să fie așezată de respectivul jucător. Elimină toți țăranii de pe câmpul respectiv, dacă există vreunul, dar ei se punctează normal. Însă, dacă un alt câmp este conectat cu un câmp cu hambar, țăranii de pe primul câmp sunt eliminați imediat și primesc doar cu 1 punct/oraș. La finalul jocului, hambarul oferă deținătorului 4 puncte/oraș. 
În afară de aceste piese, jocul vine cu 12 plăcuțe noi, care nu afectează jocul ci doar creează posibilități strategice noi.

Cum schimbă jocul extensia „Abație și primar”

Din punct de vedere al direcției în care jocul merge cu extensia V, aș zice că „Abație și primar” este o expansiune neutră, care păstrează mult din savoarea jocului de bază. Ce schimbă însă este numărul de posibilități tactice pe care le ai.
  • Abațiile ajută la evitarea abandonării orașelor în sensul că poate fi plasată oriunde, într-o gaură. Deci nu prea mai contează cum anume ești blocat la un moment dat pentru că ai oricând posibilitatea de a folosi această plăcuță.
  • La fel, strategia invazivă a furtului de orașe este mitigată cu ajutorul primarului, care poate fi crescut în putere cu ajutorul plăcuțelor cu scuturi.
  • Căruța te ajută la a primi puncte repede, chiar dacă nu în valori mari. Este și o modalitate bună de a „fura” structuri ignorate până atunci și mai ales mănăstiri pe care nu s-au plasat călugări.
  • Hambarul este cealaltă fațetă a monedei. Dacă primele 2 adăugiri au mai degrabă rol defensiv, hambarul este un feroce adversar pentru plasatorii de țărani. Te obligă să stai în expectativă și, mai ales, să eviți conectarea câmpului tău cu cel pe care există un hambar. Mai mult, îi va face pe jucători să fie foarte atenți ce orașe completează și când.

Cui recomand extensia „Abație și primar”

Oricui! Odată ce aveți jocul acasă și vă interesează acest articol, înseamnă că „Abație și primar” e pentru voi. Adaugă complexitate tactică și face ca jocul de Carcassonne să nu mai fie așa de ușurel cum îl știați. Asta ar putea să fie și un minus, însă, pentru că nu va mai fi chiar jocul ăla pe care îl învățau imediat invitații voștri.

Concluzie

Recunosc că înainte de a încerca extensia V, cutia de Carcassonne de pe raftul meu adunase un strat important de praf. Iată însă că revigorarea unui joc vine cu un cost minim, și nu aș crede că nu sunteți de acord cu mine când spun că bătrânul Carc merita un upgrade, iar „Abație și primar” este steroidul perfect pentru el.

Sursă foto: BGG

Carcassonne: Abație și primar poate fi cumpărat la un preț excelent de la cutia.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu