miercuri, 7 martie 2012

Ce așteptăm? - I Am Vlad

Piața românească de board games este într-o creștere fulminantă, pe care acum jumătate de an nu aș fi putut-o previziona. Nu numai că tot mai mulți oameni sunt interesați de jocurile de societate despre care noi tot vorbim și că se deschid tot mai multe magazine și localuri destinate acestui hobby, dar iată că avem și minți creative care se întrebuințează pentru a ne pune la dispoziție jocuri interesante românești.


Am fost foarte bucuros să aflu despre inițiativa craiovenilor de la Real Wallachian Games (site-ul este încă în construcție), acela de a transpune o idee care trebuia să ia forma unui joc online, un RPG, într-un board game. Din discuțiile pe care le-am avut cu echipa de designeri, din decizia lor de a face această trecere a ieșit un joc foarte interesant și ambițios pe care îl putem aștepta undeva după începutul lui aprilie (data de lansare nefiind încă fixată).

Ce am aflat despre I Am Vlad? Că este un joc gândit în jurul conceptului de conflict care va dura cam 120 de minute. Deci un joc cu multă interacțiune între jucători și multe decizii pe viață și pe moarte. Designerii ne promit o experiență într-adevăr specială, pentru că nu s-au lăsat influențați de alte jocuri de societate, ci au pornit atipic, de la o experiență de joc video.


În I Am Vlad, jucătorii pornesc pornesc cu câte 3 unități, un erou (Vlad Țepeș), un arcaș și un scutier. Pentru fiecare unitate, jucătorii primesc câte 3 cărți pentru fiecare unitate pe care le vor folosi în bătălii. Cărțile folosite în lupte sunt decartate și se primesc alte cărți în locul lor. Jocul va abunda de confruntări directe între unități, dar vor fi posibile și acțiuni care îi afectează pe ceilalți jucători indirect, multe influențate din cultura populară românească: blesteme, acatiste, tras de clopote etc.

Altceva? Jocul va avea 2 hărți, corespunzătoare celor 2 lumi (cea de aici și cea de dincolo). Harta principală este fixă, dar multe dintre elementele jocului sunt dinamice, la latitudinea jucătorului. Harta secundară, cu lumea de dincolo, este un soi de purgatoriu din care unitățile omorâte (în afară de eroi) pot scăpa și de unde se pot întoarce în lumea reală.


Vor exista 3 modalități de a câștiga jocul:
  • fie rămânând cu singurul erou Vlad de pe hartă
  • fie adunând 3 coroane
  • fie cucerind obiectivul principal, o cetate, și rezistând în mijlocul ei 8 ture.

De ce e așa interesant I Am Vlad? Pentru că aduce în lumină aspecte culturale românești într-un mod foarte promițător. Cât de tare sună să te întâlnești într-un board game cu Muma Pădurii? Jocul pare să abunde de tematică, misticismul est-european având un mare potențial de a atrage mulți jucători occidentali. În afară de asta, dacă mecanismele pe care le-am descris mai sus se vor lega într-un joc foarte bun, rămâne de văzut (RWG mi-au promis că regulamentele în română și engleză vor apărea curând pe site-ul lor). Dar nu putem decât să așteptăm cu sufletul la gură lansarea Real Wallachian Games care se apropie cu pași repezi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu