Prezentare Glory to Rome

Acest review a apărut pentru prima dată în cadrul concursului organizat de Boardgames-Blog și Taraba de Jocuri, aceasta fiind o versiune updatată.

Glory to Rome este unul dintre jocurile alea despre care tot auzi pe BGG atunci când treci cu privirea prin liste, despre care fanii hardcore insistă că acest joc trebuie jucat făcându-i reclamă în mod agresiv. De ce? Pentru că este un joc uşor de trecut cu vederea din cauza unor decizii estetice ciudate. Voi arăta în cele ce urmează de ce Glory to Rome nu merită să fie ignorat.

Tematica

Uşor de dedus, Glory to Rome introduce jucătorii în Roma Antică, în perioada împăratului Nero. Distrusă în urma incendiilor binecunoscute, jucătorii intră în pielea unor arhitecţi care sunt angajaţi de Nero pentru a restabili măreţia capitalei Imperiului Roman. Cum vor face asta? Construind diverse edificii care le vor aduce acestora influenţă şi prestigiu. Arhitectul care reuşeşte să atingă cel mai înalt nivel de influenţă la sfârşitul jocului, restabilind gloria Romei, va fi şi câştigătorul.

Din acest punct de vedere, tema este foarte bine integrată în gameplay. În fiecare joc te simţi ca parte a sistemului de putere al Romei prin angajări de clientelă, prin atacuri legionare şi mai ales prin construcţiile romane aducătoare de influenţă. Ceea ce scade într-un anumit grad imersiunea în lumea romană sunt componentele, designul foarte colorat, gen bandă desenată, al cărţilor, ducând la impresia de neseriozitate care nu face deloc cinste acestui joc. 

Componente

În cutia jocului găsim următoarele:

• 187 de cărţi: 144 de cărţi cu ordine (de 40 de tipuri), 36 de cărţi de şantier, 6 cărţi Jack şi o carte Lider;
• 5 cartoane „bază” pentru fiecare din cei 5 jucători, pe care sunt scrise sumar regulile şi unde se aşază cărţile utilizate;
• O carte cu Cerinţele Romei;
• 6 jetoane de plastic pentru bonusul negustorilor;
• Un manual împăturit care conţine regulile exemplificate şi explicaţii pentru fiecare carte.

Din păcate, aspectul general al jocului poate fi descris ca „ieftin”. În primul rând, cutia în care vin ambalate componentele este probabil cea mai proastă cutie pe care o veţi vedea vreodată la un astfel de joc, fiind mai degrabă genul de plastic care se aruncă după desfacerea electronicelor mici. Desigur, poate fi refolosită după deschidere, însă arată urât. Carţile, aşa cum am menţionat, au un design de desen animat. Deşi calitatea cartonului este bună, ele sunt foarte colorate – ceea ce este şi foarte util în joc – reprezentând unul dintre motivele pentru care mulţi ar trece uşor cu vederea acest joc, considerându-l unul neserios. Pentru mine, designul jocului nu este o problemă, ba din contră, apreciez după mai multe jocuri umorul ce rezidă în combinaţia serios-neserios, însă înţeleg de ce foarte mulţi oameni atunci când văd acest joc îl ignoră. 

Desfăşurarea jocului

Cel mai important aspect al jocului sunt cărţile de ordine. Inovative sunt modurile în care ele pot fi folosite:

        1.  Rol, existând 6 roluri diferite: lucrător, legionar, negustor, arhitect, meşteşugar şi patrician. Cărţile fiecărui rol în parte au o anumită culoare dominanta (rosu – legionar, galben – lucrător etc), fiind, cum am spus, foarte uşor de distins. Rolul fiecărei cărţi este trecut pe laterala stânga a cărţii.

     2.  Fundaţie – fiecare carte are trecută clădirea pe care o reprezintă în partea de sus, centrală fiind şi o ilustraţie a acestei clădiri. În joc există 40 de clădiri diferite, existând mai multe de acelaşi fel, jocul nepermiţând construcţia aceleiaşi clădiri de mai multe ori.

     3.  Material de construcţie – fiecare culoare dintre cele 6 reprezintă şi un material de construcţie (moloz, lemn, cărămidă, ciment, piatră şi marmură). Materialul de construcţie aferent fiecărei cărţi este trecut în partea de jos.

În plus, fiecare carte are o funcţie unică, trecută central. Aceste funcţii variază extraordinar, diversitatea de combinaţii dintre cărţi fiind factorul decisiv în rejucabilitatea crescută a Glory to Rome.

Celelalte cărţi existente în joc sunt cărţile Jack, cărţile cu şantiere şi cartea de Lider. Cărţile Jack îndeplinesc orice rol îşi alege jucătorul, însă nu au şi celelalte funcţii (clădiri, material de construcţie, funcţie specială). Cărţile cu şantiere sunt necesare pentru a arată că o cladire este în construcţie, pe ele fiind trecute şi cerinţele pentru ca acel tip de clădire să fie construită. Există 6 tipuri de şantiere, câte unul pentru fiecare material de construcţie diferit.

Desfăşurarea unei ture este extrem de directă: jucătorul care este Lider are opţiunea de a conduce, în acest caz jucând o carte cu un anumit rol sau de a se gândi, în acest caz trăgând cărţi. Dacă jucătorul se gândeşte, trage cărţi din pachet astfel încât să ajungă la maximul de 5 sau, dacă are deja 5 cărţi în mână, mai trage o carte din pachet. Oricând aceste 2 opţiuni pot fi înlocuite cu a trage un Jack. Dacă se hotărăşte să conducă, va juca o carte, îndeplinind rolul trecut pe cartea respectivă. Ceilalţi jucători, dacă Liderul conduce, au opţiunea să joace o carte din mână cu acelaşi rol ca şi Liderul sau să se gândească. Dacă Liderul se gândeşte însă, tura se termină, ceilalţi jucători nemaiavând nicio opţiune. La sfârşitul turei, cartea de Lider este mutată la următorul jucător.

Un alt aspect inovativ în mecanismul de roluri (similar cu ceea ce găsim în Puerto Rico sau Race for the Galaxy) este faptul că nu există un pachet de cărţi decartate. Toate ordinele folosite sunt aşezate pe masă şi pot fi luate de jos (cu ajutorul cărţilor de ordine) de către orice jucător, regulă similară cu jocul de Rummy.

Jocul se termină atunci când nu mai există carţi de ordine disponibile, când nu mai există cărţi cu şantiere locale SAU când se construiesc una dintre 2 construcţii speciale, Forumul şi Catacombele. Câştigătorul este jucătorul care a reuşit să adune cea mai mare influenţă pe parcursul jocului. 

Impresii

• Tema:  8/10
  • La fiecare joc m-am simţit integrat în lumea romană, în sistemul de putere bazat pe influenţă. Un minus vine pe partea de design, întrucât cărţile au un aspect neserios ceea ce multora s-ar putea să nu le placă şi să scadă imersiunea tematică.
• Componente: 7/10
  • Componentele arată ieftin, cărţile sunt foarte colorate – ceea ce ajută în gameplay, dar scade sex-appealul jocului. În afară de asta, designul general al cărţilor este potrivit jocului, astfel că e foarte posibil ca prima impresie negativă să se schimbe după mai multe partide.
  • Cel mai mare minus insă rămâne cutia de plastic.
• Durata: 30-45 minute
  • Jocul durează în jur de 15 de minute per jucător, însă, având în vedere că există mai multe condiţii de final, unele jocuri pot dura şi 10-15 minute. Totuşi, nici jocurile în 5 jucători nu ar trebui să depăşească o oră, mai ales dacă toţi jucătorii cunosc regulile.
• Accesibilitate: 9/10
  • Regulile se invaţă foarte uşor, după primul joc oricine va şti să îl joace pe al doilea fără să mai aibă multe necunoscute. Ceea ce rămâne de descoperit sunt strategiile intestine, combinaţiile diverse dintre cărţi, prin funcţiile unice pe care fiecare clădire le are.
  • Ceea ce scade accesibilitatea este faptul că Glory to Rome este un joc dependent de limbă, având instrucţiuni diverse – deşi uşor de înţeles – pe cărţi.
• Interactiune: 8/10
  • Dintre jocurile cu roluri pe care le-am jucat, Glory to Rome are de departe cel mai mare grad de interacţiune între jucători. Cel mai bun exemplu este modul în care sunt decartate ordinele folosite pe tablă pentru a fi disponibile ulterior oricărui jucător. În plus, există cărţi care afectează direct celelalte personaje prin funcţiile speciale şi un ordin, Legionarul, prin care pot fi furate resurse de la ceilalţi jucători.
• Importanta factorului „noroc”: medie
  • Glory to Rome este, înainte de toate, un joc de cărţi, norocul fiind un factor care influenţează, uneori important, jocul. Însă trebuie avut în vedere că jocul este bazat pe strategii ad hoc, de adaptare la cărţile care pică. Mai mult, importanţa acestui factor este scăzută mult de prezenţa Jack-urilor. Per total, nu am avut niciodată impresia că jocul se joacă singur, că nu am ce face semnificativ să împiedic un jucător „norocos” să câştige.
• Rejucabilitate: 9/10
  • La capitolul rejucabilitate, Glory to Rome punctează mai ales prin funcţiile speciale ale fiecărei cărţi, combinaţiile dintre acestea, unele dintre ele excelente, fiind nenumărate. În plus, faptul ca o carte poate fi folosită în mai multe feluri şi cele 4 condiţii de câştig fac sigur faptul că nu vă veţi plictisi repede de acest joc.
• Originalitate: 9/10
  • Aici îl voi compara cu jocuri cu mecanică de alegere a rolurilor. Din acest punct de vedere, Glory to Rome aduce elemente care îi conferă o personalitate clară. Pe când Race for the Galaxy este un San Juan cu mai multă adâncime, acesta din urmă fiind un Puerto Rico cu cărţi, Glory to Rome nu se revendică de la niciunul dintre predecesori. Este un joc cu suficient de multe inovaţii care să îl scoată din mulţime.

Concluzie

Glory to Rome este un joc în care creativitatea jucatorilor este pusă la încercare pentru a-şi folosi cărţile avute la dispoziţie în a descoperi cea mai explozivă combinaţie. Pentru că asta este jocul de faţă, o explozie de variaţie, un joc în care fiecare jucător are ocazia să aibă satisfacţia că a găsit o mişcare ce va debalansa jocul, pentru ca în următoarea tură să fie învins. Glory to Rome este ceea  ar trebui să fie orice joc de hand management, spectaculozitate însoţită îndeaproape de strategie. 

Verdict 8.5/10

Sursă foto: BoardGameGeek