Vineri seara, pe o vreme care i-a scos pe alții din casă doar la coadă la hypermarket, noi, mai cutezători, am dat o raită prin Ceainăria Tabiet. Bine, o raită este foarte puțin spus având în vedere că am stat pe capul lui Mihnea și al lui Carmen timp de aproape 6 ore, toate de distracție.
Lăsând la o parte glumele despre viscol-cod roșu-iarnă ca-n '54, am constatat acolo că nu eram singurii care au ocolit sfaturile mai marilor într-ale meteorologiei de pe la noi, ci chiar Ceainăria a fost toată seara plină, semn clar că pentru mulți board games nu mai sunt doar o distracție ocazională, ci o mare dependență. Ceea ce nu poate decât să ne placă.
Trebuie să vă spun că microbul ăsta de-l purtăm noi și care nu ne face să strănutăm l-am transmis în ultimele 3 săptămâni într-un grup constant de la mine de la serviciu, unde am tratat oamenii cu Păzea de 6!, Saboteur, Pickomino sau Bang!. Și pasul normal era să ajungem și în Ceainăria Tabiet, unde am fost un grup de 9 oameni, 2 profesori (*cough-cough), adică eu și Diana, și 7 învățăcei superentuziasmați. Bine, asta cu profesorii nu prea a fost valabilă pentru că, la tot ce am jucat acolo, Carmen și Mihnea au fost drăguți ca de obicei și ne-au predat regulile.
Alegerea normală, nu? Eu am stat să mă gândesc ce aș putea alege din Tabiet să îi dau sigur pe spate pe acești 7 oameni. Evident, Dixit. Ceea ce s-a și întâmplat, majoritatea fiind chiar impresionați.
Pentru cei care nu prea știu (chiar, mai sunteți?), Dixit e un joc cu cărți cu desene ca dintr-o carte de povești nemuritoare, care lasă imaginația să zburde. Jucătorii trebuie să dea indicii celorlalți, iar ceilalți trebuie să găsească o carte în mâna lor care să semene cât mai mult cu indiciul, făcându-l un joc mai mult despre comunicare și psihologie.
Noi nu mai puseserăm mâna pe cel mai nou joc din deja-seria Dixit și nu știam cu se poate juca în 9, dar regulile ne-au fost explicate repejor de Carmen. Ca impresii, pot să spun că desenele de pe cărțile noi sunt foarte apropiate din punct de vedere stilistic de cele vechi, deși am auzit păreri că nu s-ar ridica la aceeași calitate. Pentru simțul meu estetic, Dixit Odyssey merită la fel de mult ca primul joc, ba mai mult chiar pentru că include multe variante de reguli și se joacă în maximum 12 oameni, ceea ce îl face un superjoc pentru începători.
Am încercat într-un final și senzația de petrecere The Resistance, un joc pur „de ceartă”, cum s-a exprimat Mihnea. Este un joc derivat din Werewolves, diferențele esențial fiind că are doar 2 roluri, rebelii și spionii, nu are eliminare de jucători și durează doar vreo 20 de minute.
Impresii? Păi, ne-a plăcut chiar tare. Corect, ne-a și obosit foarte rău, și am simțit cum alcoolul + jocul de față nu dădeau o combinație chiar pașnică, dar cui nu-i place un pic de contrazicere controlată, nu? Am jucat 5 sau 6 jocuri, dar trebuie menționat că d-abia după al treilea ne-am prins cum ar trebui să funcționeze. Noi, inițial, îl jucam foarte liniar, fără să încercăm să ne convingem unul pe altul de ceva anume și jocurile se terminau repede cu 3-0 într-o parte sau alta. No fun! Când am început noi să înțelegem că nu strică să țipăm un pic unul la altul, ba chiar ne place, altfel a curs The Resistance.
Este un joc de petrecere de bluf, unde ascunsul rolurilor este esențial, unde acuzațiile curg și unde deciziile se bazează remarcabil de mult pe deciziile anterioare ale jucătorilor, nu ca la Werewolves, unde de multe ori se întâmplă să fie eliminați oameni pentru că zâmbesc suspect.
Un joc cu care noi eram familiarizați de la o altă ieșire de anul trecut a fost desertul de la Tabiet. Și acesta s-a bucurat de un real succes, deși evident că reacțiile inițiale au fost din seria „nu știu să desenez!”.
Nu, la Identik nu a trebuit să știe nimeni să deseneze. Ba chiar hieroglifele unuia sau altuia ne-au amuzat cel mai tare (sau a fost berea?). Deja eram însă cam obosiți, iar Ceainăria se cam închidea așa că jocul nostru a fost scurt și intens.
Ce am mai văzut prin jur
Nu foarte multe, căci am stat cu nasurile băgate în jocurile noastre, dar puținul văzut merită împărtășit:
- Niște cărți de joc gigantice, care făceau deliciul la masa jucătorilor care d-abia le țineau în mână. Dacă acum ceva timp aș fi auzit că se joacă cineva cărți în Tabiet, mai-mai c-aș fi râs (cu atâtea jocuri colorate în jur?), cu cărțile enorme evident că totul e mai amuzant.
- Warriors & Traders, la aceeași masă ca și cărțile gigantice, unde evident că oamenii se certau pentru a juca cu România.
- The Resistance, în camera de lângă noi, unde era același scandal. La joc a participat și Diana temporar, fiind solicitată să aplice o „castană” unuia dintre jucătorii care n-au fost pe placul lui Mihnea.
- Activity, alt joc de țipat și comentat zgomotos cu care cred că sunteți mulți familiari.
Per total, a fost foarte tare! Am băut ceaiuri bune, frappe-uri de care Diana nu se mai poate sătura, am mâncat sandvișurile lor deja faimoase și ne-am simțit excelent. Dar nu trebuie să vă spun eu asta, ci colegii mei care deja plănuiesc întâlniri bilunare la Tabiet :)
Ne bucuram ca v-ati simiti bine, dragilor! Va mai asteptam pe la noi pentru a va invata si alte jocuri... ce putin la fel de dragute ca cele de vineri :D
RăspundețiȘtergereCel putin bilunare :P
RăspundețiȘtergere