marți, 26 februarie 2013

Campionatul Național de Carcassonne 2013

Vă anunțăm cu bucurie că ediția 2013 a Campionatului Național de Carcassonne e pe cale să înceapă, echipa de la Cutia.ro lansând următorul comunicat:

La începutul acestei primăveri vă provocăm din nou la o confruntare competitivă în cadrul Campionatului Naţional de Carcassonne. De această dată, la cea de-a VII-a ediție, ne extindem în mai multe orașe din țară unde se găsesc pasionați  al acestui joc. Etapele locale ale competiției se vor desfășura până la finalul lunii iunie, câștigătorii locali având posibilitatea de a se antrena până în toamnă, când va avea loc Campionatul Național de Carcassonne 2013.

Persoana care câştigă în final campionatul naţional va reprezenta România la Campionatul Mondial. Ce înseamnă acest lucru? Pe lângă presiunea cea mare că toţi pasionaţii jocului din ţară îţi ţin pumni şi aşteaptă să devi campionul mondial :-), vei avea un drum gratis la Târgul de Jocuri din Essen, un fel de Mecca pentru pasionaţii jocurilor de societate. Da, și în plus va fi asigurată cazarea şi intrarea la târg.

Eşti pasionat înrăit al jocului? Ai jucat numai două partide pâna acum? Nu contează! E timpul să începi antrenamentul şi să fii cu ochii în patru ca să nu pierzi etapa locală din oraşul tău.

O informaţie foarte importantă: partidele se vor juca în doi ca la şah şi se va folosi numai jocul de bază fără nicio extensie (de exemplu „Cercuri în lan”).

Până acum avem parteneri pentru organizarea fazelor locale în următoarele localităţi:
       Arad
       Braşov
       Bucureşti
       Cluj-Napoca
       Constanța
       Iași
       Oradea
       Sfântu Gheorghe
       Târgu Mureș
       Timişoara 
Dacă oraşul tău nu este în listă și ai dori ca acest campionat să se desfășoare și la voi, nu ezitați să ne contactezi pentru a organiza împreună o etapă locală. Te rugăm să ne trimiţi un e-mail la adresa campionat@jocul-carcassonne.ro cu datele tale şi te contactăm cu detalii.

Pentru cei care încă nu cunosc jocul:
Jocul de Carcassonne este un joc de dezvoltare teritorială, cartonaşele individuale dezvăluie un fascinant peisaj medieval. Inventivitatea şi perspicacitatea jucătorilor este pusă la încercare atunci când supuşii trebuie plasaţi în zone strategice.

În acest cadru jucătorii construiesc cu ajutorul pătratelor o întreagă reţea de oraşe, drumuri, câmpii şi mănăstiri. Fiecare jucător are la dispoziţie 7 supuşi care pot fi plasaţi ca tâlhari, cavaleri, ţărani sau călugări, în aşa fel încât să aducă cât mai multe puncte. Un cavaler orăşean poate aduce mai multe puncte decât un ţăran de la ţară, am gândii noi orăşenii. Dar oare e aşa? Totul depinde de strategia noastră!

În 2000 când autorul Klaus-Jürgen Wrede inspirat de oraşul medieval Carcassonne din sudul Franței a proiectat acest joc n-ar fi crezut ce va urma. În anul 2001 a primit cel mai prestigios premiu a jocurilor de societate, „Spiel des Jahres” (Jocul anului) urmând de o mulţime de premii pe care nu ne permite spaţiul să enumerăm. Între timp „Carcassonne” a ajuns în vârful topurilor de jocuri în peste 15 ţări, acest fapt însemnând peste 8 milioane de exemplare vândute. Au fost publicate 8 extensii majore şi o mulţime de extensii mici.

Mult succes şi ne vedem la concurs,
echipa cutia.ro
Regulamentul concursului poate fi accesat aici sau citit mai jos:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu