marți, 28 mai 2013

Jocurile Jocului Anului - Exodus: Proxima Centauri

Să evaluezi un joc realizat într-o proporție foarte importantă de români va fi întotdeauna dificil. Mai ales atunci când îi cunoști personal pe designeri și cu atât mai mult cu cât ai fost parte din procesul de dezvoltare al respectivului joc, fie și într-o măsură foarte mică, într-o sesiune de testare. Dar în același timp sunt foarte fericit că am ajuns în această postură, pentru că arată că Exodus: Proxima Centauri este un joc apreciat de jucătorii români, care l-au nominalizat între primele 6 jocuri pentru avansați de anul trecut.

Mecanisme
Exodus e un joc dintr-o categorie cu foarte mulți fani, aceea a civ-urilor spațiale 4X. Adică explorarea, expansiunea, exploatarea de resurse și exterminarea celorlalți jucători sunt principalele axe pe care funcționează. E un joc complex, în care dezvolți tehnologii, cumperi și utilizezi nave în războaie spațiale, gestionezi resurse finite și iei decizii politice. Principalele atracții pentru mine au fost alegerea acțiunilor pe care le iau jucătorii și care oferă și posibilitatea unei reacții și mișcarea simultană a navelor, care e surprinzător de proaspătă și realistă.

marți, 21 mai 2013

Ce așteptăm? - Regele din Tokyo

Acum puține luni făceam review unui joc simplu și foarte haios care a avut succes cu absolut oricine l-a încercat alături de noi. Semnat de Richard Garfield, tăticul Magic: The Gathering, King of Tokyo a fost un hit surprinzător în foarte multe țări. Și are toate șansele să fie în continuare unul și în România.


De ce? Pentru că prietenii de la Lex Hobby Store vor pune pe piață începând cu peste vreo lună varianta în limba română a acestui joc, respectiv Regele din Tokyo. În Regele din Tokyo jucătorii vor întruchipa monștri inspirați din cele mai negre coșmaruri, cu diferența că nu vor fi negri, ci foarte colorați. Vom avea un robot gigantic, o reptilă uriașă Godzilla, extratereștri ori sosia lui King Kong. Toate aceste creaturi se vor bate pentru supremația asupra capitalei Japoniei, pe care a picat măgăreața de a fi atacată din mai multe părți de aceștia.

luni, 20 mai 2013

Ce să mai jucăm? - Cooperative - Dificultate scăzută

După niște ani de scris și jucat diverse board games, m-am gândit că ar fi frumos și util pentru unii dintre voi să citiți niște articole în care să vă prezint pe scurt jocuri dintr-o anumită categorie care mi-au intrat la inimă dintr-un motiv sau altul. 


Jocurile cooperative, destul de evident, sunt un tip de jocuri în care jucătorii stau împreună în aceeași echipă pentru a duce la capăt un anume țel în timp ce diverse mecanisme de joc îi împiedică. Cooperativele simulează practic AI-ul din jocuri într-un mod simplist, dar foarte antrenant. Și cum orice proces de învățare se face pe pași, astăzi vom lua la puricat 3 jocuri simpluțe cooperative pe care recomand să le încercați.

joi, 16 mai 2013

Jocurile Jocului Anului - Star Wars: X-Wing Miniatures Game

Așa cum v-am mai spus, sunt o mândră parte din proiectul „Jocul Anului 2012”, inițiat de Boardgames-blog, în sensul că sunt unul dintre cei 7 membri ai juriului care va desemna atât „Cel mai bun joc pentru începători” cât și „Cel mai bun joc pentru avansați”. Între timp, apele s-au despărțit și s-au distins 12 jocuri (câte 6 pentru fiecare dintre cele 2 categorii) din care va trebui să alegem. Drept urmare, vă propun această scurtă serie de articolașe în care să-mi exprim părerea cu privire la aspectele care se vor lua în considerare pentru a desemna Jocurile.

Revenind la oile noastre, voi începe cu Star Wars: X-Wing Miniatures Game, nominalizat la categoria ușoară, un joc apărut prin septembrie și al cărui review îl puteți citi aici. În fine, iată ideile:

Mecanisme
Jocul nu e un deschizător de drumuri, fiind o îmbunătățire a jocurilor din seria Wings of War. Totuși, pentru majoritatea jucătorilor va fi o experiență proaspătă și interesantă comparativ cu jocurile statice și mai degrabă închise cu care suntem obișnuiți. Jocul se caracterizează prin simplitate, dar mecanismele care-l compun induc perfect impresia de simulare spațială.

duminică, 12 mai 2013

Rise of the Zombies! - Prezentare componente

"Nu încă un joc cu zombii!”. E o reacție validă în acest moment după atâtea încercări situate în universul nemorților cotropitori care anul trecut au culminat cu hitul Zombicide. Așa cum acum câțiva ani puteai sări cu exclamația „Nu încă un joc cu trenuri!”, zombii sunt astăzi o modă care probabil va trece când oamenii vor fi mai degrabă dezinteresați de ei. Până atunci, e de datoria noastră (mă rog, a mea, cât îmi stă în putere) să cernem grâul de neghină.


Rise of the Zombies! este un proiect Kickstarter care s-a încheiat cu succes acum 9 luni, strângând o sumă nu foarte spectaculoasă, dar totuși fiind livrat bine și la timp. Între timp, a ajuns și pe piață. Designerul este Dan Verssen, un tip care s-a ocupat mai mult cu jocuri militare, atât istorice cât și contemporane, și care publică în cadrul editurii DVG. Jocul de față ne-a parvenit pentru testare din parte prietenilor de la Lex Hobby Store și este un cooperativ pe timp care se joacă în 1-8 jucători și durează... cam cât sunteți în stare să supraviețuiți. Nu vă deranjăm cu alte detalii, iată deci pozele:

marți, 7 mai 2013

Tzolk'in: Calendarul Mayaș acum în stoc la Lex Hobby Store


Un joc care a luat prin surprindere pe toată lumea la acest început de mai, varianta în limba română a unuia dintre cele mai apreciate jocuri de anul trecut, Tzolk'in, este deja disponibil în magazinul celor ale căror eforturi au dus la această lansare, respectiv la Lex Hobby Store.

Get it while it's hot!

The Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring Deck-Building Game - Prezentare componente

În afară de a fi jocul cu unul dintre cele mai lungi nume pe care le-am scris pe acest blog până acum, The Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring Deck-Building Game apare într-o perioadă în care combinatul de cărți în deck-uri pare să fi înghițit toate celelalte genuri de jocuri de societate.


Folosind o temă supertocită, povestea lui Tolkien, jocul de față se diferențiază de cele de până acum prin licența asupra primului film, toate ilustrațiile și denumirile folosite reprezentând scene binecunoscute din deschizătorul trilogiei lui Peter Jackson. Este semnat de Ben Stoll (care a mai lucrat și la DC Comics Deck-Building Game) și de Patrick Sullivan și este lansat la apă de editura Cryptozoic Entertainment și se joacă în 2-5 oameni în aproximativ 30 de minute. Astăzi nu ne dăm încă cu părerea despre cum ne place, ci vi-l arătăm prin lentila camerei noastre de fotografiat, așa cum ne-a parvenit din partea prietenilor de la Lex Hobby Store.