Review Dixit Jinx - Dixit de buzunar

Sunt doar câteva titluri în industria asta a jocurilor de societate care au reușit să creeze pasiuni printre masele largi. Dacă vă vin în minte clasicii Catan, Carcassonne și Ticket to Ride, pe lista asta de nume mai adăugați și mult mai recentul Dixit, care a adus foarte multe prezențe feminine până atunci dezinteresate de board games mai aproape de această industrie. 

Anul ăsta au apărut mai multe jocuri și extensii care poartă titlul de Dixit, dar de departe cel mai deosebit și mai intrigant dintre ele este cel despre care am să vă vorbesc în acest articol, Dixit Jinx. Dixit Jinx este un joc de cărți de buzunar, gândit pentru a fi ușor de jucat cam oriunde (spre deosebire de jocurile anterioare din serie, care erau mari și ocupau mult spațiu de joc). Are un alt designer față de celelalte jocuri Dixit, adică pe Josep M. Allue, care nu s-a remarcat cu vreun joc până acum, se joacă în 3-6 jucători și durează cam 15 minute per joc.

Desfășurarea jocului

Jocul de Dixit Jinx curge întrucâtva invers față de jocul original de Dixit. Ce e identic este plimbarea rolului de „povestitor” de la un jucător la altul. Numai că ceea ce trebuie să facă povestitorul, dar și ce trebuie să facă ceilalți jucători diferă dramatic.

În afară de cele 71 de cărți de povestit, jocul are și 9 cărți cu locații. Cărțile de povestit din Dixit Jinx sunt pătrate și au 2 fețe. Dintre acestea 9 se așează într-un pătrat de 3*3 cărți. Cel care este povestitorul la tura lui, ia cele 9 cărți cu locați și trage una dintre ele la nimereală. Acea carte îi va indica pentru care dintre cele 9 cărți de jos va trebui să născocească un indiciu.

După ce povestitorul dă indiciul, jocul devinde unul de reacție. Ceilalți jucători trebuie să pună degetul pe cartea pe care cred ei că e cea care se potrivește cel mai bine. Odată ce au ales, jucătorii nu au voie să se mute pe altă carte.  Dacă 2 jucători se opresc pe aceeași carte, cel care reacționează mai repede și zice „Jinx” va rămâne pe acea carte, celălalt fiind obligat să se mute. Când unul nimerește, povestitorul trebuie să anunțe asta.

Dacă niciunul dintre jucători nu nimerește cartea, toate cărțile de jos sunt decartate, iar povestitorul pierde o carte dintre cele pe care le-a luat anterior. Dacă s-a nimerit cartea, povestitorul primește toate cărțile greșite selectate înainte de a fi descoperită cartea lui (niciuna, dacă e descoperită din prima), iar cel care a descoperit-o primește cartea pentru care s-a dat indiciu.

Jocul se termină când nu mai sunt suficiente cărți ca să se completeze un pătrat 3*3, iar câștigătorul este cel care are cele mai multe cărți.

Prezentare detaliată

Componente: 8/10
La acest capitol, jocul este gândit bine, deși nu se integrează în același stil cu vechile jocuri din serie. Stilul ăstuia este minimalist până la abstract, așa că nu e foarte simplu să-ți dai folosești imaginația într-un mod productiv uneori. Desenele sunt însă foarte colorate și jucăușe și mi se par potrivite pentru un joc numit „Jinx” (piază-rea). Calitatea componentelor este însă foarte bună, jocul făcând toți banii din acest punct de vedere.

Ușurința în a-l învăța: 9/10
Toate jocurile din serie au excelat la acest capitol, iar Jinx nu face excepție. Este un joc de petrecere prin excelență, asta însemnând că îl va prinde oricine, foarte repede.

Amuzament: 6/10
Jucatul de Dixit Jinx se îndepărtează destul de mult de linia trasată de clasicul Dixit. Nu mă înțelegeți greșit, e un joc haios și, probabil, cu o mână de oameni foarte creativi s-ar putea să vă distrați pe cinste. Dar în cele 2 grupuri în care l-am testat, minimalismul cărților (necesar de altfel pentru o reacție rapidă) a scăzut din frumusețea jocului de Dixit, adică stimularea imaginației. Ba, mai rău, uneori în jocurile noastre s-au folosit detalii care existau și pe alte cărți pentru a lăsa la mâna hazardului momentul în care era descoperită cartea povestitorului (spre exemplu, un indiciu ca „albastru” în condițiile în care 3 alte cărți conțineau această culoare).

Scalabilitate: 6/10 (cu cât mai mulți jucători, cu atât mai bine)
Modificarea numărului de jucători nu modifică absolut deloc regulile, astfel că un joc în puțini jucători va diferi substanțial ca rezultat față de unul cu mai mulți (gândiți-vă doar că în 6, 5 jucători se bat pe 9 cărți, iar în 3, 2 jucători se bat pe 9 cărți, șansa de a nimeri cartea povestitorului fiind mult mai mică în 3 decât în 6).

Rejucabilitate: 8/10
Rejucabilitatea este o problemă și la vechiul Dixit, pentru că aceeași carte nu îți poate stimula imaginația în feluri diferite de prea multe ori. La Dixit Jinx, rejucabilitatea este sporită de faptul că poți da indicii și în funcție de celelalte cărți aflate pe masă, numărul de configurații de 9 cărți fiind foarte mare.

Plusuri și minusuri

+ Calitatea componentelor este foarte bună, iar jocul arată foarte haios și colorat. În plus, poate fi cărat cam oriunde și jucat pe o suprafață foarte restrânsă.
+ Regulile sunt simple și pot fi învățate de oricine.

- Minimalismul cărților, deși interesant la prima vedere, poate „omorî” jocul pentru persoanele care nu sunt foarte creative.
- Enunțarea de indicii pe baza altor cărți are ca dezavantaj faptul că se pot enunța indicii foarte evidente, dar prezente pe mai multe cărți în speranța că a ta carte va fi aleasă printre ultimele.
- Jocul nu scalează prea bine, în 3 sau 4 jucători fiind semnificativ mai puțin intens decât în 5 sau 6.

Concluzie: 6/10

Dixit Jinx este departe de a fi un joc impresionant. Dacă originalul a atras foarte mulți jucători prin simplitatea și frumusețea jocului, Dixit-ul de buzunar îl modifică substanțial și îl face un joc mult mai puțin poetic și creativ. Vă recomand așadar Dixit Jinx doar dacă sunteți un mare fan al primelor jocuri din serie și vreți să aflați cum poate arăta un design similar, dar pe de-a-ndoaselea.