Gândul zilei - Agnosticismul ludic

Una dintre cele mai productive dispute din pasionanta istorie a jocurilor de societate este legată de ce ar fi mai important de valorizat la un joc: strategia neprihănită sau povestea spusă. Disputa asta s-a concretizat în 2 curente mari și late de design, despre care v-am mai povestit și cu altă ocazie: eurogames vs. ameritrash (după denumire, cred că vă dați seama care dintre părți era în poziția de forță la momentul alegerii nomenclaturii).

Pe scurt, europenii (de sorginte germană, că de, germanii ne conduc până și prin board games) sunt cei care susțin că un joc trebuie construit ca să te facă să gândești și să îți ofere toate pârghiile să câștigi, în ideea că joaca e, în primul rând, o competiție și un exercițiu intelectual. De cealaltă parte s-au aflat americanii, cu o tradiție de sens oarecum opus în spate, care sunt de părere că jocurile trebuie să te introducă într-o lume la care altfel n-ai acces și să îți spună mereu o poveste, nefiind prea important cine câștigă.

Acum hai să vă spun povestea mea: am intrat în lumea board games impregnat de ideologia euro. Asta și pentru că, la fel ca mulți dintre cei care joacă în România, am căutat să joc tot ce era mai diferit de bătrânul Monopoly, reperul board games al copilăriei mele. De aceea, în prima perioadă a experienței mele board gamerești, ca mulți dintre voi, aș crede, am jucat aproape exclusiv jocuri euro. Nu voiam să mai văd zaruri în fața ochilor, iar jocurile „fără noroc”, în care totul e în fața ta și a adversarilor, mă atrăgeau cel mai tare.

Ceva ani mai târziu și câteva zeci de review-uri mai încolo, părerea mea despre ce e de valorizat la un joc s-a nuanțat semnificativ. Acum nu mă mai deranjează zarurile deloc, apreciez la fel de tare exercițiile mentale, dar parcă m-aș da uneori mai tare în vânt după o partidă atmosferică, în care să omor zombi, să cuceresc orașe din viitor sau să distrug monștri antici.

Am ajuns să cred că nu are nimeni dreptate atunci când spune că jocurile euro sunt cele mai tari, pentru că înseamnă creier și nici cei care joacă doar americane pentru că arată cool și se simt în pielea personajului.   Este pur și simplu o întrebare irelevantă, iar fanaticii vreunei tabere (de care se găsesc destui, ca în orice domeniu) nu vor putea niciodată convinge marea masă a jucătorilor de „adevărul lor”. Tărâmul jocurilor de societate nu e un loc pentru astfel de dispute și generalizări superficiale, ci e o lume pentru cei cu mintea deschisă.