luni, 2 septembrie 2013

Prezentare componente - Jocuri în limba română - Kingdoms

Încheiem această trilogie a prezentărilor foto cu un joc clasic al lui Reiner Knizia, matematicianul care a născocit (și publicat) mai multe jocuri decât ați jucat mulți dintre voi, și nu spun asta ca să vă minimizez experiența ludică, nicidecum. 


Este vorba de Kingdoms, un joc publicat în 1994 și reînviat în ultimii ani de Fantasy Flight Games. Un joc pe care vi-l recomand cu căldură ca experiență în 2, 3 sau 4, dar despre asta în review-ul ce va să vină. Prietenii de la cutia.ro ne răsfață cu o traducere excelent realizată, care vă va ajuta dacă vreți să citiți manualul fără a avea probleme, în cazul în care engleza nu este punctul vostru forte.

Eu propun să nu ne mai lungim și să trecem la poze.

duminică, 1 septembrie 2013

Prezentare componente - Jocuri în limba română - Urzeala Tronurilor

Probabil cel mai spectaculos univers fantasy de după Lord of the Rings, cel al lui George R. R. Martin a beneficiat, în toți acești ani, în mod evident, de extrem de multă atenție. Dar totul a crescut exponențial de la începerea serialului HBO care a împrumutat numele primei cărți din serie, Game of Thrones.


Producția HBO a adunat foarte mulți fani datorită unei distribuții excelente, unor costume și unor locații foarte bine alese și, evident, poveștii foarte interesante și încărcate de detalii. Iar faptul că astăzi aveți în față fotografii pentru varianta în limba română a acestui joc, tradus de prietenii de la cutia.ro ca Urzeala Tronurilor, nu este decât o dovadă că numărul celor care urmăresc serialul și trăiesc pe tărâmuri mioritice nu este neglijabil.

Doamnelor și domnilor, Urzeala Tronurilor: